Bărbat salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de 12 metri

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 19-10-2024

Actualizat: 19-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: ISU Suceava

Un bărbat din localitatea Ruginoasa a fost salvat, sâmbătă, de pompieri, dintr-o fântână adâncă de 12 metri, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, potrivit Agerpres.

Victima a căzut în fântână în timp ce executa lucrări de întreţinere a acesteia.

"Ajunşi la locul indicat, pompierii au constatat că în fântâna adâncă de 12 metri şi cu diametru de 80 cemtimetri se află un bărbat, conştient şi cooperant. Cu ajutorul echipamentelor şi procedeelor specifice, pompierii au acţionat pentru scoaterea bărbatului din mediul ostil în care se afla", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

Bărbatul în vârstă de 41 ani a suferit traumatisme la nivelul membrelor inferioare şi a fost preluat de echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă care l-a transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Roman.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri