În Italia, milioane de oameni trăiesc cu afecțiuni renale cronice fără să fie conștienți de acest lucru. La Stampa scrie ca boala nu afectează doar rinichii: cercetări recente arată că ea poate declanșa o serie de probleme grave la nivelul inimii și creierului, iar bărbații par să fie mai expuși.
Legătura strânsă dintre funcția renală, cardiovasculară și cerebrală este cunoscută de mult timp. Aceste organe vitale lucrează împreună într-un sistem interdependent, iar deteriorarea unuia poate provoca disfuncții majore în celelalte. Tot mai multe date arată că boala renală cronică evoluează diferit la bărbați și femei, scrie Mediafax.
Un studiu publicat în American Journal of Physiology – Heart and Circulatory Physiology, realizat de cercetători de la Joan C. Edwards School of Medicine (Universitatea Marshall) împreună cu National Institute on Aging din SUA, evidențiază diferențe semnificative între sexe în progresia bolii.
Bărbații, mai vulnerabili la declin cognitiv și cardiac
Analiza arată că, în contextul bolii renale cronice, bărbații manifestă un declin cognitiv mai rapid și o reducere mai accentuată a funcției inimii comparativ cu femeile. Această vulnerabilitate explică incidența mai mare a tulburărilor cognitive și complicațiilor cardiovasculare severe la pacienții de sex masculin.
„Dacă înțelegem cum interacționează diferit stresul cardiovascular și markerii de neurodegenerare la bărbați și femei, putem transforma radical modul de tratament”, afirmă Komal Sodhi, coordonator al cercetării. Rezultatele susțin nevoia unor protocoale de screening și monitorizare personalizate.
Boalile renale cronice sunt mult mai răspândite decât se crede, arată La Stampa. În Italia, se estimează că aproximativ patru milioane de persoane suferă de această problemă, adesea fără simptome evidente. De multe ori, semnele apar târziu, când riscul pentru inimă și creier este deja ridicat.
Leziunile renale cresc riscul de infarct și AVC
Un alt studiu, publicat în JAMA Cardiology de specialiști de la Brigham and Women’s Hospital (Boston), a arătat că leziunile renale pot crește semnificativ riscul de infarct, accident vascular cerebral, insuficiență cardiacă sau deces de cauză cardiovasculară, chiar și la persoane fără factori clasici de risc.
Cercetătorii au identificat două tipuri de schimbări frecvente la nivelul rinichilor, asociate cu un risc crescut pentru inimă. Acestea sunt: acumularea excesivă de substanțe în filtrul renal și îngroșarea pereților arteriolelor renale. În plus, diagnostice precum boala renală vasculară sau diabetică, împreună cu severitatea leziunilor cronice, amplifică acest pericol.
Pacienții cu diabet au risc mai mare de a dezvolta probleme cardiovasculare și neurologice
Pacienții cu diabet de lungă durată și forme avansate ale bolii renale au o probabilitate mult mai mare de a dezvolta probleme cardiovasculare și neurologice.
Specialiștii consideră că abordarea medicală trebuie să depășească modelul centrat pe un singur organ. „Nu putem analiza doar inima. Fiecare evaluare a pacientului ar trebui să includă și starea rinichilor și a creierului, pentru că toate sunt interconectate”, subliniază Italo Porto, profesor de cardiologie la Universitatea din Genova.
Diferențele biologice între bărbați și femei influențează riscul, manifestările bolii și răspunsul la tratament. Luarea în considerare a sexului biologic în evaluarea și tratamentul bolilor renale și cardiovasculare este nu doar o chestiune de echitate, ci și o premisă pentru o medicină mai precisă și mai eficientă.

































Comentează