Procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a bărbatului care în luna iunie a acestui an şi-a ucis concubina, abandonând cadavrul la marginea localităţii Manoleasa, se precizează într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, notează Agerpres.
Potrivit sursei citate, agresorul, în vârstă de 43 de ani, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de "violenţă în familie sub forma omorului".
"S-a reţinut că, în data de 02.06.2020, în urma unui conflict spontan, inculpatul a suprimat viaţa concubinei sale, după care a abandonat cadavrul într-o zonă retrasă din extravilanul comunei Manoleasa, judeţul Botoşani", se arată în comunicatul procurorilor.
Ancheta în acest caz a început pe 4 iunie, după ce fiica victimei a sunat la 112 şi a sesizat dispariţia mamei sale. Ulterior, pe 6 iunie, cadavrul femeii a fost descoperit în pădurea de pe raza localităţii Manoleasa, iar la mică distanţă se afla şi autoturismul concubinului acesteia.
Anchetatorii au stabilit că omorul a avut loc pe 2 iunie, când femeia, originară din Republica Moldova, plecase de la o fermă din judeţul Iaşi. Ea a fost aşteptată la Botoşani de concubinul său, amândoi plecând cu maşina spre Manoleasa. Pe fondul unui conflict spontan, bărbatul a ştrangulat-o pe femeie, aceasta decedând la scurt timp.
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi i-a aruncat cadavrul într-o pădure a fost trimis în judecată
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

12
Fetiță de 3 ani, lovită pe marginea carosabilului de o mașină în marșarier
12

19
Bărbat care încerca să se sinucidă pe un pod, imobilizat şi salvat de poliţişti
19

21
Ministrul Educației dă asigurări: Examenele naționale nu sunt în pericol
21

26
Escrocherie cu linkuri false de curierat: Bărbat arestat după ce a golit conturi de aproape 170.000 de lei
26

65
'Loverboy' face noi victime: Rețea de proxeneți, destructurată. Trei bărbați au drogat și exploatat mai multe minore în Germania
65

41
Primele semne ale sărăciei. A apărut "pâinea la felie" în supermarketuri, înainte de tradiţionala felie de cozonac de Paşte
41

2.788
Învie marele proiect de infrastructură ”Carol I”: O lucrare de mare amploare care va deveni un pilon strategic pentru România
2.788

31
Clipe de coșmar într-o locuință: Explozia unei butelii a rănit un copil
31

49
Adio bormașină! Un student a creat cimentul magnetic care ține tablourile și etajerele suspendate fără cuie, dibluri sau șuruburi
49

22
Simularea Evaluării Naţionale - Datele Ministerului Educaţiei despre prezența la proba de Matematică
22

36
Bombă ecologică: sute de tone de deșeuri periculoase, neprocesate conform legii
36

2.512
FOTO 'Blestemul lui 777' lovește din nou familia controversatului afacerist 'Don Pedro': Coincidența extrem de bizară și greu de explicat
2.512

1.974
Decizie definitivă. Dani Mocanu va face 4 ani de închisoare după ce a pierdut recursul
1.974















Comentează