Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Și dacă vorbește Traian Băsescu?

Aceasta-i întrebarea. Bine, dacă ar fi după mine, aș începe cu o altă întrebare: când nu a vorbit Traian Băsescu? Și dacă a tăcut, de ce a făcut-o? Și ar putea schimba cumva informația legată de o neașteptată tăcere a omului ce a condus România vreme de 10 ani, tot ceea ce s-a crezut despre el?

Dileme peste dileme. Hai să ne uităm un pic peste ele, metodic, cum ne place nouă.

Context actual:

La acest moment, în justiția română sunt în derulare câteva procese importante. Bica, Udrea și Horia Georgescu, trei dintre persoanele extrem de apropiate de fostul președinte. Și se cam apropie momentul final, al deciziilor judecătorilor. În tot acest timp, lumea s-a întrebat, nu fără temei: ce va face Traian Băsescu?

Scenariul 1:

Fostul președinte Traian Băsescu a cerut să fie audiat ca martor în toate cele 3 dosare menționate mai sus. Fără șanse de reușită până acum, judecătorii neacceptând această solicitare. Ca atare, cel puțin în ultima perioadă, Traian Băsescu tot apare în spațiul public și amenință: „Va fi un moment în care voi începe să vorbesc!„ Speriați de această perspectivă, judecătorii și reprezentanții „Binomului SRI-DNA„, atât de prezent în discursul lui Traian Băsescu, vor ceda și îl vor chema pe om ca martor. Ce ar putea să spună acolo fostul președinte?

Nu este el cel care ne-a asigurat vreme de atâta amar de vreme că nu s-a amestecat, dincolo de limitele legii, în bunul mers al instituțiilor statului? Că tot ceea ce clamau unii din presă și din clasa politică, că este un președinte abuziv, este doar rodul imaginației unora? Acum va veni să spună public că el i-a chemat pe Kovesi, Codea, Bica, la el în birou și le-a spus: „Bă!, Liniște, ce dracu! Încetați să vă mai bateți între voi, sunteți toți ai mei!„ Greu de crezut.

Așadar, în acest prim scenariu, șansa lui Traian Băsescu de a ieși onorabil ar fi ca el să fie chemat ca martor și audiat cu ușile închise.

Scenariul 2:

Fostul președinte Traian Băsescu a cerut să fie audiat ca martor în dosarele Bica, Udrea și Georgescu. Judecătorii refuză în continuare solicitarea. În același timp, nici fostul președinte nu face atât de așteptatul pas de a detona vreo bombă nucleară. Este cel mai prost scenariu în care s-ar putea afla Traian Băsescu. Și unul care i-ar dinamita și orice șansă de a își duce partidul în Parlament. Deși Traian Băsescu nu este la prima bombă pe care o promite, dar nu o mai amorsează.

Concluzii:

Mulți spun că pe Traian Băsescu nu neapărat ideea de justiție în interesează, ci pur și simplu își dovedește fidelitatea față de oamenii cu care, spune el, a construit statul de drept în România. Și, în același timp, spun aceleași guri rele, fostul președinte negociază și viitorul său cu binomul Kovesi – Coldea. Greu de dovedit, cel puțin partea a doua.

Orice ar fi, Traian Băsescu a intrat, în aceste momente, în poate cel mai dur joc politic în care a fost vreodată. Conștient și el de asta, luptă cu toate armele. Ar putea fi ultima sa mare victorie sau poate, cea mai umilitoare înfrângere. Timpul va decide.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.