Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Băsescu despre USR-PLUS: După ce vor guverna, vom vedea dacă mai rămâne măcar cât a rămas din Dan Diaconescu... nu e spirala lui Bivolaru

basescu ras

Traian Băsescu a declarat că USR-PLUS are abordări destul de proaspete, iar nimeni nu se va convinge că sunt „o gogoașă” decât după ce vor guverna. El a precizat că după aceea „vom vedea dacă mai rămâne din ei măcar cât a rămas din Dan Diaconescu”.

Vezi și: SONDAJ CURS - Cum s-au reașezat partidele după alegerile europarlamentare

„Cred că așa a fost proiectat USR să devină o forță politică ce urmează să răspundă dezideratelor de partid nou și oameni politici noi. Trebuie s-o recunoaștem că abordările lor sunt destul de proaspete, pe deoparte, oamenii sunt destul de proaspeți și nimeni nu se va convinge că sunt o gogoașă până când nu vor guverna. După ce vor guverna, vom vedea dacă mai rămâne măcar cât a rămas din Dan Diaconescu. E puțin răutăcioasă observația mea, pentru eu îi consider un soi de neo-marxiști, mai ales când vine și domnul Cioloș cu teoriile de bază, cu trăitul la comun, cu renunțarea la valorile creștine, care până la urmă sunt cheia existenței Europei, nu numai a poporului român, cu spiralele de la cei ai domnului Bivolaru. E o viață complicată”, a afirmat Traian Băsescu, duminică, la România Tv.

Europarlamentarul PMP a declarat că cel mai mult din discursul lui Dan Barna, la Congresul USR, i-a plăcut atunci când acesta a făcut referiri la filmul „Matrix”, precizând că „una a vrut să spună el, și alta a înțeles sala cu pastila albastră”.

Băsescu a mai spus că șeful statului ar trebui să facă tot posibilul să o aducă pe Viorica Dăncilă în turul al doilea, la prezidențiale, deoarece un tur doi Iohannis-Barna ar face electoratul PSD să voteze cu USR.

„Doamna Dăncilă va trebuie să candideze, îi place sau nu îi place lucrul acesta, pentru că tot ea e plătitor al neintrării în turul doi. Nu există nicio variantă în care Iohannis să nu intre în turul doi. Nu e posibil așa ceva. Klaus Iohannis este singurul care în mod garantat intră în turul doi. Marea problemă este cu cine intră. Spre exemplu, Iohannis ar avea mandatul al doilea garantat dacă intră în turul doi cu doamna Dăncilă, cu reprezentatul PSD. De ce? Pentru că în turul doi electoratul USR l-ar vota pe Iohannis. Dacă intră cu Barna, în turul doi electoratul PSD va vota cu Barna sau cu Cioloș și nu cu Iohannis, ceea ce ridică probleme uriașe. După părerea mea, Iohannis trebuie să facă tot ce poate să o aducă pe doamna Dăncilă în turul doi și nu pe Barna sau Cioloș”, a conchis Traian Băsescu.

Citește și: SONDAJ CURS - Clasamentul prezidențiabililor: surprize în topul încrederii

Dan Barna a evocat, sâmbătă la Congresul USR, scena din filmul „Matrix” în care personajul principal avea de ales între a lua pastila roșie sau albastră. Liderul partidului a spus că, prin intrarea în politică, a ales să ia pastila albastră care îi arată realitatea așa cum este ea.

Barna a fost ales candidatul USR la prezidențiale, în Congresul de sâmbătă al partidului.

Tot sâmbătă a avut loc și Consiliul Național al PLUS. La finalul reuniunii, Dacian Cioloș a anunțat că a fost decis ca prezidențiabilul partidului să fie ales prin vot electronic de către toți membrii formațiunii, în perioada 22-27 iulie. Ulterior vor fi negocieri cu USR pentru a decide candidatul Alianței la prezidențiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.