De asemenea, șeful statului va oferi, de la ora 13,15, un dejun de lucru în onoarea președintelui Republicii Moldova. Președintele Republicii Moldova efectuează, miercuri, o vizită de lucru în România.Nicolae Timofti a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că miercuri va merge la Iași unde va avea o întrevedere de lucru cu președintele Traian Băsescu. El a precizat că întrevederea a fost convenită în cadrul unei convorbiri telefonice.Timofti a sugerat că printre subiectele discutate se va afla și situația geopolitică din regiune.
Băsescu se întâlnește cu președintele Republicii Moldova. Ce vor discuta cei doi șefi de stat
Potrivit sursei citate, convorbirile tete-a-tete dintre cei doi președinți vor avea loc la ora 12,00, la Hotelul Traian din Iași, urmând ca în jurul orei 12,45 aceștia să susțină o declarație de presă comună.
De asemenea, șeful statului va oferi, de la ora 13,15, un dejun de lucru în onoarea președintelui Republicii Moldova. Președintele Republicii Moldova efectuează, miercuri, o vizită de lucru în România.Nicolae Timofti a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că miercuri va merge la Iași unde va avea o întrevedere de lucru cu președintele Traian Băsescu. El a precizat că întrevederea a fost convenită în cadrul unei convorbiri telefonice.Timofti a sugerat că printre subiectele discutate se va afla și situația geopolitică din regiune.
De asemenea, șeful statului va oferi, de la ora 13,15, un dejun de lucru în onoarea președintelui Republicii Moldova. Președintele Republicii Moldova efectuează, miercuri, o vizită de lucru în România.Nicolae Timofti a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că miercuri va merge la Iași unde va avea o întrevedere de lucru cu președintele Traian Băsescu. El a precizat că întrevederea a fost convenită în cadrul unei convorbiri telefonice.Timofti a sugerat că printre subiectele discutate se va afla și situația geopolitică din regiune.
București
10°C
Articole Similare

5.872
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
5.872

2.881
Fost șef al Statului Major avertizează: 'Iranienii ar putea să vizeze bazele militare americane din România'
2.881

2.363
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.363

2.305
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.305

68
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
68

121
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
121

842
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
842

219
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
219

65
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
65

3.247
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
3.247

1.601
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.601

3.828
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.828

2.947
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.947
















Comentează