Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bashar al-Assad mai vrea încă un mandat în fruntea Siriei

Bashar-al-Assad-su_1925765b
'Eu, cetăţeanul Bashar Hafez al-Assad, doresc să-mi depun un candidatura la postul de preşedinte al Republicii siriene', se arată într-o scrisoare citită de preşedintele parlamentului Mohammad al-Lahham. Preşedintele sirian Assad, la putere din 2000, este angajat de trei ani într-un război sângeros împotriva rebelilor care doresc îndepărtarea lui de la putere. Al şaptelea candidat, preşedintele, în vârstă de 48 de ani, a cărui familie conduce Siria cu 'mână de fier' de peste 40 de ani, urmează să fie reales în cursul acestui scrutin ce va fi organizat în zonele controlate de regimul său, scrie agenţia citată. La începutul lunii martie, parlamentul sirian a votat o lege care exclude de facto o participare a opoziţiei în exil la alegerile prezidenţiale şi deschide calea pentru realegerea lui Assad a cărui plecare de la putere este principala revendicare a opoziţiei. Scrutinul din 3 iunie este calificat drept 'farsă' de opoziţie şi occident. 'Le cer tuturor cetăţenilor sirieni să se abţină să tragă în aer în semn de bucurie, indiferent de ocazie, cu atât mai mult cu cât Siria va cunoaşte primele alegeri din istoria sa modernă', a afirmat preşedintele Assad. 'Cei care doresc să-şi exprime bucuria şi sprijinul pentru orice candidat la alegerile prezidenţiale trebuie să manifeste responsabilitate naţională şi să se prezinte la urne la data stabilită', a adăugat el. Războiul din Siria s-a soldat cu peste 150.000 de morţi şi peste nouă milioane de refugiaţi.   AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.