DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Batalia punctajelor: PNL acuza USD vrea sa insele electoratul

PUNCTAJ
Daca blocul PSD-UNPR-PC spune ca USD s-a format in urma deciziei PNL de a participa separat la europarlamentare, liberalii au o cu totul alta abordare. In mesajele de miercuri are PNL, liberalii sunt instruiti sa spuna la TV ca PSD vrea sa insele electoratul prin alegerea denumirii USD, foarte apropiata de USL. "Nu avem de gând să interzicem PSD, UNPR și PC să meargă într-o formulă comună de alegeri europarlamentare, dar nu prin încălcarea protocolului USL și nu prin încercarea de a substitui, cu posibilitatea de a înșela electoratul, o titulatură care înseamnă altceva, adică Uniunea Social Liberală", sunt instruiti liberalii. MESAJELE PNL:
  • În urma ședinței BPN s-a hotărât ca PNL să își mențină propunerile pentru posturile de miniștri care îi revin în cadrul Cabinetului Ponta: Klaus Iohannis, ministru de Interne și vicepremier, Eugen Nicolăescu, ministru de Finanțe, Teodor Atanasiu, ministrul Economiei, Cristian Bușoi, ministrul Sănătății.
  • De asemenea, PNL solicită PSD începerea negocierilor în cadrul USL pentru restructurarea și reorganizarea Guvernului până la 15 iunie 2014. Prin această măsură urmărim reducerea numărului de ministere și a aparatului birocratic în general și revizuirea priorităților guvernamentale în acord cu programul de guvernare.
  • PNL solicită respingerea cât mai urgentă a proiectului de lege privind amnistia și grațierea,proiect aflat în dezbaterea Camerei Deputaților.
  • PNL cere adoptarea urgentă, la nivel guvernamental și parlamentar, a măsurilor referitoare la neimpozitarea profitului reinvestit, la reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator, la stimularea și sprijinirea sectorului privat, la reducerea birocrației și întărirea respectului față de contribuabili și cetățeni.
  • În ultima perioadă au existat unele disfuncționalități în cadrul USL, ca urmare a faptului că PSD nu a respectat protocolul alianței prin înființarea USD. Conform articolului 9.8 din Protocolul USL, părţile nu vor accepta sau iniţia participarea separată în alte alianţe electorale, fără vreo mențiune că acest articol se referă la alegeri prezidențiale, parlamentare sau europarlamentare.
  • În acest temei, PNL cere PSD, UNPR și PC anularea imediată a documentelor referitoare la înființarea USD, pentru că acestea contravin explicit și flagrant protocolului USL, articolul 9.8.
  • Nu avem de gând să interzicem PSD, UNPR și PC să meargă într-o formulă comună de alegeri europarlamentare, dar nu prin încălcarea protocolului USL și nu prin încercarea de a substitui, cu posibilitatea de a înșela electoratul, o titulatură care înseamnă altceva, adică Uniunea Social Liberală.
  • PNL a fost, este și va rămâne un partener loial și sincer în cadrul Uniunii Social Liberale și solicită aliaților săi să acționeze în același mod.
  • PNL are o viziune și o unitate care nu poate fi puse în discuție, iar diferenţele de opinie care se manifestă liber în interiorul partidului nu sunt motiv de revoltă sau dezbinare.
  • În cadrul ședinței BPN, președintele PNL l-a propus pentru excluderea din partid a lui Sorin Ilieșiu, propunere acceptată pentru a fi înaintată Delegației Permanente, pentru a da un semnal foarte clar că PNL este un partid liber, dar organizat, în care o atitudine distructivă precum cea a domnului senator Ilieșiu nu poate fi tolerată.
  • Nu avem nici un motiv să prelungim această criză, nu este nici în folosul cetățenilor, nici în folosul politicienilor. Soluțiile PNL au fost exprimate explicit și așteptăm ca Victor Ponta, conform procedurilor statuate tot prin protoculul USL, să le folosească și să pună capăt acestei crize.
  MESAJELE PSD DE MIERCURI USD nu incalca protocolul USL. PSD isi doreste ca USL sa mearga mai departe §  Uniunea Social Democrata s-a format ca alianta electorala in urma deciziei comune a PNL, partid reprezentat prin vocile domnilor Crin Antonescu si Klaus Iohannis, respectiv a celorlalte trei partide care formeaza Uniunea Social Liberala, PSD, PC si UNPR, de a participa pe liste separate la alegerile europarlamentare din mai 2014. §  Prin infiintarea USD nu se incalca protocolul Uniunii Social Liberale, dat fiind ca Art. 9, punctul 8 din protocolul USL, invocat de catre colegii din PNL, se refera strict la participarea separata in alte aliante electorale la alegerile locale, parlamentare si prezidentiale. In protocolul USL nu se precizeaza nimic despre participarea la alegerile europene, iar USD este o alianta electorala formata in perspectiva participarii comune la alegerile pentru Parlamentul European. §  USD si-a asumat inca de la formare programul politic si obiectivele USL. Uniunea Social Democrata nu este in afara si nici impotriva USL. §  De altfel, chiar de la infiintare, colegii nostri liberali au salutat infiintarea USD: "Ca vom merge pe liste separate se stia demult. Uniunea sau alianta electorala pentru alegerile europarlamentare constituita astazi nu este nicio surpriza. Din punctul meu de vedere este un lucru normal, un lucru anticipat, este o alianta formata din aliati ai nostri si urez succes la europarlamentare. (...) Noi vom candida la alegerile europarlamentare sub sigla PNL. Nu e niciun fel de confuzie in aceasta privinta si asta ne intereseaza pe noi" - declaratie Crin Antonescu, 10 februarie 2014. §  Consideram ca ridicarea publica a acestui subiect este un simplu pretext politic, intr-un moment in care Romania are nevoie de stabilitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.