Deputatul liberal de Timiş Ben-Oni Ardelean a declarat joi, la Timişoara, că prin modul în care a acţionat în ultimii doi ani, PSD şi-a sabotat propriul guvern, dar şi România iar reacţiile tot mai dure ale oficialilor europeni la adresa ţării noastre primesc răspunsuri "hilare" din partea oficialilor români, potrivit Agerpres.
Deputatul liberal susţine că nu se justifică laudele PSD în sensul că s-a reuşit închiderea a circa 80 de dosare în cadrul Preşedinţiei României la Consiliul UE, pentru că aceste dosare se închideau şi dacă preşedinţia era deţinută de oricare alt stat, întrucât "suntem la final de mandat" iar respectivele dosare au parcurs deja demersuri extrem de îndelungate.
Citește și: Gabriel Oprea: O ţintă pentru noi este să luăm cinci la sută şi să avem doi europarlamentari; Vrem să ne batem onorabil şi ne vom bate
"În afară de festivismul reuniunilor pe care l-au afişat, România nu a avut niciun obiectiv pentru cele şase luni şi se vor încheia fără nicio realizare, deşi puteam realiza ceva. Toate aceste lucruri şubrezesc securitatea în toată infrastructura critică a României", a apreciat Ardelean.
Pe lista minusurilor guvernării, Ben-Oni Ardelean a menţionat lipsa de autostrăzi, a unui tren de mare viteză, infrastructura şcolară, a spitalelor regionale şi cea de turism, slaba colectare de taxe şi impozite, atragerea de fonduri europene, infringementul pe mediu impus României, "dezastrul" în contractele pe energie, faptul că avem cea mai scumpă energie din UE, "dezastrul" proiectului Nuclearelectrica, Cernavodă 3, 4, atragerea de investitori, precum şi creşterea gradului de îndatorare.
El a punctat că fostul Minister al Comerţului Exterior, care era unul dintre cele mai puternice din România, astăzi mai are până la 50 de angajaţi. "Sunt ţări cu un imens potenţial economic în care noi nu avem niciun reprezentant iar în Franţa, Germania avem maximum doi reprezentanţi", a menţionat Ben-Oni Ardelean.