DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Beneficiile activităților culturale și creative pentru sănătate

Kidsout
copii pictura

Activităţile culturale şi creative, precum dansul, cântatul sau vizitele la muzeu, pot avea un efect pozitiv asupra sănătăţii fizice şi mentale, a declarat luni biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cu sediul la Copenhaga, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Citește și: Tot mai mulți oameni au nevoie de ochelari de vedere

Muzica şi cântatul s-au dovedit, de exemplu, utile în îmbunătăţirea atenţiei şi memoriei la persoanele care suferă de demenţă, a precizat sursa citată.

Rezultatele studiului s-au bazat pe analiza a 900 de publicaţii privind beneficiile pe care arta le are din copilărie până la vârsta adultă şi bătrâneţe.

"Exemplele menţionate arată modalităţi prin care artele pot trata provocări complexe de sănătate, precum diabetul, obezitatea şi sănătatea mentală", a declarat Piroska Ostlin, directorul regional interimar al OMS.

Ascultarea de muzică a ajutat la controlarea nivelului glicemiei în timpul unor situaţii obişnuite şi stresante la persoane cu sau fără diabet.

Totodată, rezultatele arată că acei copii ai căror părinţii le citesc înainte de culcare au "un somn mai lung în cursul nopţii şi o concentrare mai bună la şcoală", potrivit studiului

Ascultarea de muzică sau realizarea unor meşteşuguri pot fi de asemenea utile în stabilirea îngrijirilor medicale şi în suplimentarea sau îmbunătăţirea tratamentului.

Cele cinci categorii de arte analizate în cadrul studiului au fost: arte ale spectacolului (muzică, dans, cântec, teatru), arte vizuale (meşteşuguri, pictură, fotografie), literatură (scris, citit), arte culturale (vizitare de muzee, concerte, teatru) şi arte online.

Publicaţiile în limba engleză şi rusă studiate datează din perioada ianuarie 2000 - mai 2019..

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.