Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Biden urmează să-şi accepte personal candidatura la Casa Albă la Milwaukee într-o Convenţie democrată redusă

Boston Herald
Joe Biden

Joe Biden urmează să accepte personal desemnarea sa de către Partidul Democrat drept candidat în alegerile prezidenţiale, în cadrul Convenţiei Naţionale democrate, în august, însă evenimentul urmează să fie aproape în întregime virtual, din cauza pandemiei covid-19, au anunţat organizatorii, relatează AFP, potrivit news.ro

Biden ”intenţionează să-şi accepte cu mândrie nominalizarea de către partid la Milwaukee”, în Wisconsin, a anunţat miercuri, într-un comunicat, o reprezentantă a campaniei sale, Jen O'Malley Dillon.

Convenţia este prevăzută de la 17 la 20 august în acest stat, în care Donad Trump a obţinut o victorie în 2016, pe care democraţii vor să-l recucerească în alegerile de la 3 noiembrie.

În urma unor consultări cu oficiali sanitari, organizatorii au conchis că ”delegaţiile statelor nu trebuie să-şi facă planuri pentru a veni la Milwaukee şi ar trebui săse organizeze pentru a desfăşura activităţi oficiale privind Convenţia de la distanţă”.

Convenţiile - atât cea democrată, cât şi cea republicană - reprezintă momente puternice ale vieţii politice americane.

”Leadershipul este puterea de a te adapta laorice situaţie”, a subliniat preşedintele Partidului Democrat Tom Perez, care l-a atacat pe preşedintele american Donald Trump.

”Spre deosebire de acest preşedinte, Joe Biden şi democraţii sunt hotărâţi să apere sănătatea şi securitatea poporului american”, a subliniat el.

ADUNĂRI ANULATE

Potrivit organizatorilor, un sistem este pe cale să fie dezvoltat care să le permită delegaţilor să voteze la distanţă în timpul Convenţiei.

În vederea unei reduceri a riscului contagiunii, mai multe adunări din cadrul Convenţiei au fost anulate, iar democraţii preconizează noi modalităţi de a interacţiona cu alegătorii online.

Citește și: Mita cerută de directorul Unifarm unei societăți pentru achiziția de măști și combinezoane a fost de 760.000 de euro - Ionel și-ar fi pus un subaltern să mintă

Locatarul Casei Albe urmează să-şi sărbătorească nominalizarea drept candidat în vederea unui al doilea mandat în Florida şi nu în North Carolina, aşa cum s-a prevăzut iniţial.

În timp ce Joe Biden face campanie în surdină de luni de zile, din cauza noului coronavirus, şi a rămas închis în casă timp de săptămâni de zile din cauza izolării, Donald Trump s-a reîntors recent pe estradele de campanie şi ignoră avertismentele cu privire la covid-19.

Acest lucru nu-l împiedică pe fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama să se detaşeze în sondaje, în ultimele săptămâni, împotriva miliardarului newyorkez.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.