Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bistritzer Burg Dog Show: Exemplare canine din 12 ţări se vor întrece la Bistriţa, pe 23 şi 24 iulie

flipboard.com
caini caine

Exemplare canine din 12 ţări se vor întrece la Bistriţa, pe 23 şi 24 iulie, în cadrul primei competiţii cu public organizată după pandemie de către Asociaţia Chinologică Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu primăria municipiului.

La "Bistritzer Burg Dog Show" vor avea loc patru competiţii chinologice, două naţionale şi două internaţionale, iar printre ţările reprezentate se numără Franţa, Belgia, Italia, Norvegia, Cehia, Polonia, Slovacia, alături de România şi ţările învecinate, inclusiv Ucraina, potrivit informaţiilor furnizate, vineri, AGERPRES, de către preşedintele asociaţiei chinologice bistriţene, Matilda Gubesch.

Potrivit lui Gubesch, organizatorii au emoţii din cauza caniculei anunţate pentru acest sfârşit de săptămână, însă au fost luate măsuri suplimentare pentru a asigura confortul tuturor participanţilor, fie ei cu două sau patru picioare, dar şi al vizitatorilor, potrivit Agerpres.ro.

"Noi am scos cam 1.300 de foi de arbitraj. Vor fi cam 310-330 de câini pe expoziţie. Sunt patru expoziţii - două naţionale şi două internaţionale. Am emoţii din cauza căldurii, am cumpărat un ventilator care pulverizează apă, să fie un loc unde lumea poate să se ude, la fel şi câinii. Am aranjat toate corturile sub copaci, deci am trecut pe zona verde, lumea stă la umbră, numai chiar ringul mare, unde este ciobănescul german, acolo trebuie să fie foarte mare terenul şi drept, în rest toate sunt acoperite", a explicat Matilda Gubesch.

Competiţiile sunt organizate în incinta târgului Heidenfeld din cartierul Viişoara al municipiului Bistriţa, iar programul include, pe lângă arbitrare şi premiere, demonstraţii de dresaj.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.