BNR dă alerta: e pericol crescut! Un document fals care circulă în numele instituției face victime

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 05-11-2025 14:59

Actualizat: 05-11-2025 15:10

Article thumbnail

Sursă foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

BNR dă alerta și avertizează că un document care circulă în numele instituției poate produce pagube. Banca Naţională a României (BNR) atrage atenţia că circulă în spaţiul online un document, ”Pericol crescut privind siguranţa juridică – Procură cu autoritate totală”, datat 03.11.2025 şi purtând sigla instituţiei, dar care reprezintă un fals.

”Banca Naţională a României (BNR) atrage atenţia publicului că documentul „Pericol crescut privind siguranţa juridică – Procură cu autoritate totală” care circulă în spaţiul online, datat 03.11.2025 şi purtând sigla instituţiei, reprezintă un fals”, informează BNR.

BNR menţionează că nu a emis, semnat sau aprobat un astfel de document şi nu deţine atribuţii legale privind emiterea de avertismente referitoare la acte notariale sau procuri.

”Avertizăm faptul că, deşi în cuprinsul documentului sunt utilizate denumiri şi nume reale ale unor structuri şi angajaţi ai BNR (inclusiv Direcţia Platforme Digitale şi Securitate Cibernetică), precum şi a siglei, antetului sau a datelor de contact reale ale BNR, folosirea acestor elemente a fost făcută fără acordul instituţiei şi în scopul inducerii în eroare a publicului. Prin urmare, BNR respinge categoric conţinutul prezentat în acest material”, mai arată BNR.

BNR spune că toate anunțurile oficiale ale băncii sunt pe site-ul instituției

BNR reaminteşte publicului că toate comunicatele oficiale ale băncii centrale sunt publicate exclusiv pe site-ul instituţiei şi pe canalele oficiale de comunicare ale BNR (X, YouTube, LinkedIn, Instagram, Bluesky). În plus, orice document atribuit BNR care circulă în afara acestor canale trebuie tratat cu maximă prudenţă, arată banca centrală.

”Transmiterea, reproducerea sau distribuirea unor documente false emise în numele BNR întră în categoria Falsuri în înscrisuri, constituie infracţiuni de fals şi uz de fals potrivit prevederilor Codului penal şi se sancţionează conform legislaţiei în vigoare”, subliniază BNR.

BNR a sesizat autorităţile competente pentru investigarea acestei tentative de dezinformare şi recomandă publicului să nu dea curs, să nu semneze şi să nu redistribuie documentul fals.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri