Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BNR știe din 5 februarie de scrisoarea BCE către Finanțe și Guvern

jurnalul.ro
BANCA NATIONALA A ROMANIEI - BNR

Reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR) au confirmat, miercuri, că instituția a fost înștiințată cu privire la scrisoarea Băncii Centrale Europene (BCE) trimisă către Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și Guvernul României potrivit mediafax.

Mai exact, BCE a înștiințat BNR, la data de 5 februarie, că a trimis către MFP și Guvernul României o scrisoare privind taxa pe activele financiare ale băncilor și adoptarea OUG nr. 114/2018, reproșând că nu a fost informată deși ar fi trebuit. De asemenea, BCE l-a înștiințat de această scrisoare și pe Romero Requena, directorul general al Serviciului Juridic al Comisiei Europene (CE).

Cu toate acestea, Banca centrală a României nu este obligată să răspundă BCE, deoarece scrisoarea nu îi este adresată, au confirmat sursele citate.

BCE le-a reamintit autorităților române, printr-o scrisoare datată 5 februarie, că trebuia să fie consultată înainte să fie introdusă taxa pe activele financiare ale băncilor, prin OUG nr. 114/2018, de la începutul acestui an. Scrisoarea îi este trimisă ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, atât pe adresa de la MFP, cât și pe cea de la Guvern.

Citește și: SRI, REACȚIE în scandalul reducerilor bugetare: 'SRI a fost organizat pe model sovietic'

Instituția europeană a subliniat că, potrivit Tratatului de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE) și Deciziei Consiliului UE 98/415 / CE din 29 iunie 1998, autoritățile naționale sunt obligate să consulte BCE cu privire la orice proiect legislativ din domeniile de competență ale BCE, inclusiv și în principal, legile aplicabile instituțiilor financiare, în măsura în care acestea influențează semnificativ stabilitatea instituțiilor financiare și a piețelor.

„În conformitate cu articolul 4 din Decizia 98/415 / CE a Consiliului, BCE ar trebui să fie consultată într-o etapă adecvată, care să permită autorității care inițiază proiectul să ia în considerare opiniile BCE, înainte de a lua o decizie pe fond. BCE nu a fost consultată de Guvernul României, înainte de adoptarea și de introducerea de urgență de OUG nr. 114/2018”, menționează scrisoarea BCE.

Instituția bancară europeană remarcă faptul că Executivul nu a prezentat niciun studiu de impact asupra sectorului bancar, în momentul adoptării OUG nr. 114/2018, iar în absența unui astfel de studiu, riscul ca taxa să aibă un impact semnificativ asupra stabilității sistemului bancar nu poate fi exclus.

„În acest context, BCE consideră că această neconsultare este un caz de nerespectare de către autoritățile române a obligației de a consulta BCE cu privire la proiectul de legislație națională, contrar articolului 127 alineatul (4) și articolului 282 alineatul (5) din TFUE și articolului 2 alineatul (1) din Decizia 98/415 / CE a Consiliului. Pe viitor, dacă este cazul, BCE ar aprecia dacă Guvernul român va acorda atenție observațiilor de mai sus, îndeplinindu-și obligația de a consulta BCE cu privire la proiectele legislative”, concluzionează scrisoarea BCE.

Scrisoarea citată include un ghid privind modul în care ECB este consultată de autoritățile naționale în proceesul legislativ.

La data de 1 februarie, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și International Finance Corporation (IFC) s-au plâns, în mod oficial, Guvernului român cu privire la noile impozite impuse sectorului bancar. BERD și IFC, care face parte din Banca Mondială, au trimis o scrisoare comună către oficialii de la București, la data de 1 februarie, în care și-au subliniat îngrijorarea față de noile planuri privind sistemul bancar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.