Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BNR trage semnalul de ALARMĂ pe aderarea la euro: 'România nu va mai îndeplini niciun criteriu fără STOPAREA relaxării fiscale şi salariale în 2018'

jurnalul.ro
BANCA NATIONALA A ROMANIEI - BNR

România are şi va avea în 2018 printre cele mai mari deficite de cont curent şi deficit bugetar. Sunt câteva semne clare de supraîncălzire a economiei, pe care le-a identificat economistul şef al BNR, Valentin Lazea. În plus, acesta arată că România riscă să nu mai îndeplinească anul viitor niciunul din criteriile tratatului de la Maastricht (privind aderarea la euro), după ce, în 2015, le îndeplinea pe toate.

Citeşte şi: Parlamentarii sar în AJUTORUL românilor cu credite! Lege pentru cei care nu-şi mai pot plăti ratele

"Deficitul bugetului era la finele lui 2016 al treilea cel mai mare din UE, mai mic doar decât Spania și Franța. Cele două țări și-au redus deficitele, iar noi în cel mai bun caz vom avea la anul un deficit de 3%. Totodată, în 2016 deficitul comercial a fost al treilea cel mai mare, după Marea Britanie și Cipru", a precizat Valentin Lazea. Comisia Europeană prognozează că la anul România va avea un deficit de 3,9%, scrie Economica.net.

Continuarea relaxării fiscale şi salariale în anul 2018 va pune în pericol nu numai încadrarea în criteriile de convergență nominală, ci şi respectarea indicatorilor din Tabloul de bord, avertizează Lazea.

"Ca urmare a relaxării fiscale din 2015 și amplificată an de an, convergența riscă să se piardă. De asemenea, există cei 14 indicatori din tabloul de bord. În 2014-2015 îndeplineam 13 din 14, fiind cei mai buni din Europa împreună cu Cehia și Polonia. Din aceste 13 criterii am pierdut unul anul trecut – indicele prețurilor locuințelor, care nu trebuia să crească cu peste 6%, dar a depășit acest nivel. Cel mai probabil anul acesta vom pierde și costul unitar cu forța de muncă, care nu trebuia să crească cu peste 12%, și cel mai probabil va depăși acest nivel în 2017", a spus economistul.

Valentin Lazea atrage atenţia şi asupra faptului că deja există semne de supraîncălzire a economiei, care se manifestă prin: închiderea output gap-ului mai devreme decât în alte state europene, scăderea ratei șomajului la niveluri precum cele dinaintea crizei, creşterea deficitului bugetar: România avea în 2016 al treilea cel mai mare deficit bugetar, după Franţa şi Spania şi creșterea deficitului de cont curent: România avea în 2016 al treilea cel mai mare deficit de cont curent, după Marea Britanie şi Cipru.

Citeşte şi: Protestele, INTERZISE în Piaţa Victoriei în decembrie. Manifestanţii CONTESTĂ decizia Primăriei Capitalei .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.