Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Boardul FIBA Europe a anulat competiţiile continentale de baschet

minge de baschet

FIBA Europe a anunţat, marţi, că în şedinţa de board a fost decisă anularea competiţiilor continentale din acest sezon, suspendat în luna martie din cauza pandemiei, potrivit news.ro.

Astfel, la masculin, FIBA Europe Cup, respectiv la feminin, Euroliga şi EuroCup se încheie fără continuarea din faza sferturilor de finală şi, implicit, fără acordarea titlului. Echipele calificate în sferturi la data întreruperii vor primi punctele aferente în rankingul continental.

Nicio echipă românească nu a ajuns în sferturile vreuneia din cele trei competiţii.

Sezonul 2020-2021 va începe în septembrie/octombrie, cu sau fără spectatori, în funcţie de prevederile legislative din fiecare ţară la acel moment. Dacă debutul nu va fi posibil, cele două competiţii vor fi automat amânate pentru ianuarie 2021, cu sistemul competiţional redus.

Dacă cele două competiţii vor începe la data oficială, iar apoi vor fi întrerupte din cauza unui nou val pandemic, meciurile deja jucate vor fi luate în considerare în cazul comprimării sistemului competiţional, a precizat FIBA Europe.

Tragerea la sorţi a fost stabilită provizoriu pentru 17/18 august.

În ceea ce priveşte Campionatele Europene din 2021, la feminin şi masculin, FIBA Europe a transmis că se vor juca meciuri de calificare în noiembrie 2020 şi februarie 2021, fiind avansate mai multe date în cazul revenirii pandemiei, care vor fi confirmate pe parcurs.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.