Premium
contributors.ro:
Cariere uluitoare ca aceea a generalului Gabriel Oprea nu s-au mai văzut la români. Sunt rare şi în istoria lumii. M-ar tenta comparaţia cu Napoleon, însă mi-e teamă că unii ar considera-o abuzivă, pe motiv că marele corsican a biruit în nenumărate rînduri pe cîmpul de luptă, în timp ce românul nu are nici un Austerlitz la activ. E drept că Oprea n-a cîştigat nici o bătălie, dar nici n-a pierdut vreuna, ceea ce nu e cazul învinsului de la Waterloo, aşa că, sub acest aspect, bilanţul s-ar echilibra. Dacă privim însă spre alte personaje istorice, superioritatea românului nu poate fi pusă în nici un fel sub semnul îndoielii. Recent, Gabriel Liiceanu constata că CV-ul generalului Oprea îl depăşeşte pe cel al generalului Charles de Gaulle. E o remarcă foarte corectă, pe care îmi propun să o dezvolt în cele ce urmează.
Iată, mai întîi cariera militară a celor doi. La 49 de ani, colonelul Charles de Gaulle abia reuşise să fie ridicat la rangul de general de brigadă, avansare, de altfel, cu titlu temporar (rămasă în cele din urmă definitivă). De Gaulle comanda atunci (în mai 1940) o divizie de blindate, cu care a izbutit să străpungă liniile germane (singurul succes, inevitabil limitat şi izolat, al armatelor franceze în respectiva campanie). A fost avansat în consecinţă la gradul de general cu două stele (francezii socotesc cu o stea în plus: două pentru generalul de brigadă, trei pentru generalul de divizie, patru pentru generalul de corp de armată, cinci pentru generalul de armată). Ei bine, Gabriel Oprea a reuşit să aibă o primă stea (echivalentul celor două ale lui de Gaulle) la o vîrstă simţitor mai tînără, şi fără să mai fie nevoie să se ilustreze pe cîmpul de luptă, ceea ce oricum ar fi fost inutil, odată ce valoarea lui era evidentă. De altfel, implicarea românilor în teatrele de război din Irak şi Afganistan nu are proporţiile care să deschidă cuiva o carieră de general. Şi apoi, să nu uităm, domnul Oprea e ofiţer de intendenţă, ceea ce exclude din capul locului contactul direct cu inamicul. Aşadar, şi de Gaulle, şi Oprea, ambii la un moment dat generali de brigadă. Doar că, în acest punct, cariera militară a lui de Gaulle s-a blocat, pe cînd Oprea abia îşi deschidea aripile. De ce n-a mai avansat de Gaulle în ierarhia militară, rămîne o chestiune nelămurită. Relaţii utile avea şi el destule, şi destulă influenţă, odată ce a ajuns în fruntea Franţei. Oprea însă, a înşirat irezistibil toate stelele de general: două stele, trei stele, patru stele…, iată-l general de armată, ceea ce de Gaulle nici n-ar fi îndrăznit să viseze. Şi nu oriunde, ci la arma intendenţă (acolo unde se numără bocancii). Pe deasupra, toate stelele le-a primit fiind deja trecut în rezervă. Nu-mi dau seama ce s-ar fi întîmplat dacă rămînea în activitate. Bastonul de mareşal, probabil. Să mai precizăm că nu şi-a ţintuit singur stelele pe epoleţi; şi preşedintele Iliescu, şi preşedintele Băsescu au ştiut să recunoască adevărata valoare şi au procedat în consecinţă. Îmi imaginez o întîlnire virtuală între cei doi generali; tare mi-ar plăcea să-l văd pe de Gaulle luînd poziţie de drepţi în faţa lui Oprea, ca de la cel mai de jos general la cel mai de sus.
Trecem acum în registrul intelectual. Aici, de Gaulle e într-adevăr un concurent redutabil, mai greu de depăşit decît la numărătoarea de stele. Publicase mai multe cărţi pe teme militare şi istorice, cărora li s-au adăugat vestitele sale Memorii de război, despre care toţi specialiştii sunt de acord că nici măcar n-au fost plagiate. Totuşi, şi aici Oprea e în avantaj pe toate planurile. Doctoratul, mai întîi. De Gaulle – vă vine sau nu să credeţi – nu avea titlul de doctor. Din neglijenţă sau din alte motive, explicaţia îmi scapă. E puţin jenant, cînd te gîndeşti că la noi pînă şi primarul din Voluntari se poate mîndri cu vreo două doctorate. Nu i-ar fi stat deloc rău francezului să-şi pună pe cartea de vizită „general doctor Charles de Gaulle“. Oprea, nu numai că are doctoratul, dar pe deasupra l-a şi plagiat, ceea ce îi conferă o distincţie suplimentară: şi mai e, sau a fost, şi profesor universitar, nu contează unde, oricum în mai multe locuri. Şi, bineînţeles, şi conducător de doctorate, plagiate, fireşte, odată ce asta îi e specializarea. Mai e şi academician, nu chiar la Academia Română (cu şanse însă de a ajunge şi acolo), deocamdată într-o Academie, am uitat cum îi zice, pe care el însuşi a înfiinţat-o, spre binele ştiinţei şi culturii româneşti. Membrii acestei Academii, în afara obligaţiei de a se gîndi intens la „interesul naţional“ (a doua specializare a lui Oprea, alături de plagiat), mai au şi datoria de a încasa lunar o oarecare sumă, nu foarte mare, dar nici foarte mică, acordată generos de guvern, din banii strînşi de la populaţie, care tot e bine că în felul acesta mai merg şi spre o instituţie de cultură.
(...)
În momentul cînd s-a declanşat avalanşa, Oprea ajunsese foarte aproape de vîrf. Era vice-prim ministru şi ministru de interne, dispunea de un partid bine reprezentat în Parlament, unde ajunsese cam cum a ajuns şi Oprea general, adică pe căi mai „speciale“ (în tot cazul, nu prin alegeri, fiindcă n-ar fi trecut niciodată pragul electoral); şi, în sfîrşit, generalul era curtat de toată lumea, la dreapta, la stînga, şi pînă sus, la preşedinţie. Mulţi vedeau în el un viitor prim-ministru, sau chiar mai mult, un Salvator al României. Nu mai avea de făcut decît un singur pas pentru a-şi atinge ţinta.
Acest ultim pas l-a făcut greşit, împiedicîndu-se de o groapă în asfalt. Dar pînă cînd toate s-au întors împotriva lui, nimeni nu l-a atins nici măcar cu o floare pe gloriosul general cu patru stele şi pe rafinatul intelectual cu zece cuvinte la îndemînă. Să nu ne minunăm: România e totuşi ţara care l-a dat pe Ceauşescu. Ce mare lucru să inventeze şi un general Oprea?
Ziarul Financiar:
Când simt că a venit vremea, ei fac tot posibilul să ajungă în această situaţie astfel încât să fie rugaţi să plece pentru a-şi lua un pachet compensatoriu de „nerefuzat”, poate mai bun decât cel negociat la începutul mandatului.
Nu are sens din punct de vedere financiar să-ţi duci mandatul până la capăt şi să-ţi iei salariul lunar când poţi pleca mai repede cu toţi banii până la finalul mandatului şi poate şi mai mult.
Multinaţionalele preferă să ţină disputele cu directorii de top între patru pereţi şi evită, sub toate formele, ca scandalurile să fie făcute publice. Nu dă bine la imaginea companiei şi creează precedente. Aşa că preferă să încheie amiabil orice dispută cu un şef, chiar dacă ar putea să aibă dreptate sau costul final să fie mai mare. Peste tot în lume este la fel.
Să nu fim ipocriţi: şefii fac totul astfel încât să fie daţi afară în modalitatea de şef, nu de angajat. Dacă ajung şi să se certe prin tribunal cu angajatorul, este varianta ideală pentru că, la final, dacă şi-au negociat bine contractul de angajare, pot să câştige chiar mai mult.
Fiecare dintre voi cunoaşte cazuri în care directorii de top au plecat din companii în acest mod din motive personale sau pentru a fructifica alte oportunităţi care au apărut între timp.
Varianta ideală pentru cei din „C class” este de a fi recrutaţi dintr-o altă companie pentru că atunci au posibilitatea de a-şi negocia pachetul de angajare, beneficiile şi „paraşuta” de plecare, capitol la care toată lumea este foarte atentă şi negociază la sânge.
Când eşti adus ca un star să ocupi o poziţie de management, compania lasă de la ea în privinţa discuţiei pe pachetul salarial şi de plecare, dacă acesta se încadrează în parametrii generali stabiliţi „de la centru”.
Varianta de a fi promovat din interiorul companiei pentru o poziţie de top este bună, dar cu posibilităţi mai reduse de negociere a pachetului salarial şi de plecare. În această variantă, eşti chemat la HR şi ţi se înmânează hârtia în care sunt scrise noile cifre. Practic nu există o negociere pentru că nimeni nu ar vrea să rateze noul job. Mai mult ca sigur, nici nu te primesc cu avocatul pentru a discuta pe marginea contractului propus.
Pentru mulţi directori sau pentru cei care aspiră la această poziţie, dilema vieţii lor profesionale este dacă rămân în companie pentru a aştepta să fie promovaţi sau dacă acceptă pe parcursul anilor ofertele primite pentru a intra în circuitul de head-hunting.
Digi24:
Producătorii din industriile IT se pregătesc să livreze publicului prima mașină 100% autonomă între 2021 și 2025. Pentru a lansa mașinile care se vor conduce singure, tot mai multe companii se aliniază într-un efort financiar estimat la circa 25 miliarde dolari anual. Având în vedere că produsul trebuie să fie 100% sigur pentru a trece de ștampilele autorităților, termenul de livrare a fluctuat în ultimii ani și nu este exclus să fie modificat din nou.
Drumul spre mașina autonomă este unul cu 5 viteze. O autonomie de nivelul 3 va însemna că șoferul va trebui să preia controlul în diverse situații, în timp ce la nivelul 5 mașina va fi capabilă să se conducă în totalitate singură. Spre exemplu, majoritatea mașinilor de pe șosele, care au deja un grad de autonomie ating abia al doilea nivel.
BMW estimează că va putea lansa în anul 2021 mașini complet autonome. Planurile constructorului auto german sunt de a implementa tehnologii autonome pe actuala sa flotă. Aceeași dată a fost vehiculată și de Google, a cărei tehnologie Waymoba ajunge prima dată pe vehicule Chrysler.
În schimb, producătorul de chipuri Nvidia se pregătește să ofere o tehnologie complet autonomă abia în 2025. Pe aceeași lungime de undă sunt și nemții de la Bosch.
Aceste date diferite arată că s-au făcut pași importanți în ultimul timp, având în vedere că termenul pentru lansarea mașinii autonome a fost redus cu circa 5 ani. O contribuție o are și creșterea competitivitații între constructori, dupa investițiile masive venite din sectorul IT, precum cea de 15 miliarde, prin care Intel a preluat Mobileye.
RFI:
Miniştrii de Finanţe şi băncile centrale din G20 îşi confirmă angajamentul pentru a consolida o creştere economică echilibrată şi o stabilitate a preţurilor, scrie Reuters. La Baden Baden, în Germania are loc în acest week-end întâlnirea grupului G20. Oficialii din G20 vor avea cu siguranţă o problemă în a adopta o poziţie comună în condiţiile în care Statele Unite ameninţă că va impune o taxă pe importuri. ‘Stabilitatea economică şi financiară este ameninţată’, se arată într-un proiect de comunicat comun pe care Reuters l-a obţinut.
Se întâmplă la finele oricărui G20. Un comunicat comun este semnat de miniştrii de finanţe şi de Bancile Centrale din G20. Reuters a intrat în posesia unui proiect al acestei declaraţii şi a observat că nu face nicio referire la comerţul internaţional ori la protecţionism, o tradiţie bine stabilită pentru a promova liberul schimb în sânul ţărilor G20. Secretarul Trezoreriei americane, Steven Mnuchin declară la Berlin că Statele Unite nu au nicio intenţie de a se angaja în conflicte comerciale dar cu siguranţă vor fi reexaminate unele relaţii comerciale.
Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, a cărui ţară asigură şefia prin rotaţie a G20, spune că protecţionismul afişat de liderul de la Casa Albă – Donald Trump, ar putea obliga G20 să nu mai facă nici o referire la comerţul exterior în comunicatul care va fi prezentat la finele reuniunii. ‘Există opinii divergente pe această temă’, declară Wolfgang Schäuble, făcând referire la sloganul "America First" al preşedintelui Donald Trump şi echipei sale.
Este pentru prima dată când un fost bancher de la Goldman Sachs se întâlneşte cu reprezentanţii marilor puteri. ‘A fost o discuţie deschisă şi constructivă’, a opinat Wolfgang Schäuble la finele întrevederii din Germania.
Le Monde observă că ne aflăm totuşi la nivelul formulelor de politeţe. Din Statele Unite, acuzaţiile la adresa Germaniei au tot curs. Consilierul pentru Comerţ Exterior al preşedintelui Donald Trump, Peter Navarro, consideră că ‘moneda euro este sub-evaluată : menţinând euro la un nivel minim, favorabil exporturilor, Germania a creat un joc în care va fi singurul beneficiar, în timp ce restul ţărilor euro de abia vor reuşi să se impună în faţa concurenţei germane’, declara consilierul american.
In replică, ministrul german de Finanţe a ţinut să explice că ‘nimeni nu ne poate acuza că ne atingem excedentul comercial de pe urma vreunei manipulări’. Mai mult, a amintit despre independenţa Băncii Centrale Europene. Insă, în Germania, secretarul american de Stat al Trezoreriei nu a dorit să facă nicio referire pe tema euro. Comisarul european al Economiei, Pierre Moscovici consideră că reuniunea de acum este una dintre cele mai importante din ultimii ani: ‘există o presiune importantă asupra acestui G20, odată cu noua administraţie de la Casa Albă. Este un moment de incertitudine asupra noii politici economice’, spune Moscovici.
