Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Decizie SURPRINZĂTOARE luată de Boiko Borisov: A renunțat mandatul de parlamentar

borisov

Premierul bulgar în exerciţiu, Boiko Borisov, a declarat joi că renunţă la mandatul de parlamentar obţinut la alegerile legislative desfăşurate duminică pe lista partidului său conservator GERB, care a câştigat scrutinul, dar nu are suficient sprijin în noul legislativ pentru a forma din nou guvernul, relatează agenţia EFE.

Borisov a anunţat pe Facebook că a informat Comisia Electorală că renunţă la mandatul şi salariul de deputat, argumentând că face acest lucru întrucât nu are nevoie de imunitate parlamentară.

Premierul conservator, care a câştigat de cinci ori alegerile desfăşurate începând din anul 2009 şi a condus de trei ori guvernul de la Sofia, a recunoscut miercuri că nu are suficient sprijin pentru a forma încă o dată guvernul, dar va încerca totuşi să o facă, iar dacă într-adevăr nu reuşeşte îi va cere lui Slavi Trifonov, liderul unui nou partid creat în urma protestelor anticorupţie de anul trecut, să-şi asume sarcina de formare a unei majorităţi.

Doi miniştri din actualul executiv au declarat miercuri seară că după constituirea noului parlament, către sfârşitul lunii aprilie, partidul lui Borisov - GERB (Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) - va propune un guvern tehnocrat, dar care să nu fie condus de actualul premier.

GERB a obţinut la scrutinul de duminică 26,18% din voturi, cu şase procente sub scorul din 2017. Urmează cu 17,66% formaţiunea anti-sistem ''Există un Astfel de Popor'' (ITN), creată după protestele anticorupţie din vara anului trecut şi condusă de cântăreţul şi moderatorul de talk-showuri TV, Slavi Trifonov. Partidul Socialist, condus de Korneliya Ninova, vine abia pe locul trei, cu 15,01% din voturi.

Trifonov şi alte două noi formaţiuni parlamentare nou intrate în parlament şi rezultate tot în urma demonstraţiilor din vara trecută, Bulgaria Democratică şi formaţiunea denumită ''Ridicaţi-vă! Jos Mafia!'', au refuzat până în prezent orice alianţă cu GERB, cu Partidul Socialist sau cu Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (formaţiune a minorităţii turce), partide care au dominat scena politică bulgară în ultimul deceniu şi pe care noile formaţiuni le consideră parte a aceluiaşi sistem corupt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.