Raidurile aeriene ruseşti se succedau într-un ritm rapid sâmbătă la Nikolaiev, oraş din sudul Ucrainei unde în ajun zeci de soldaţi au fost ucişi într-o lovitură împotriva unei cazarme a armatei ucrainene, potrivit guvernatorului regiunii, Vitali Kim, transmit AFP și Agerpres.
El nu a oferit alte detalii privind pagubele sau eventualele victime.
''Ruşii au efectuat lovituri cu rachete contra soldaţilor care dormeau. Operaţiunile de salvare continuă'', a declarat guvernatorul în legătură cu atacul de vineri. În cazarma respectivă se aflau în jur de 200 de soldaţi, numărul victimelor fiind estimat între 50 şi 100.
Pe de altă parte, secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională al Ucrainei, Oleksii Danilov, a anunţat sâmbătă că în câteva zile ţara sa va primi un nou transport cu arme americane, printre care rachete Javelin şi Stinger.
''Armele vor fi pe teritoriul ţării noastre în viitorul apropiat. Vorbim de zile'', a spus Danilov.
Armata rusă a lansat în 24 februarie o ofensivă de amploare împotriva Ucrainei, invadând această ţară din mai multe direcţii. Occidentul a reacţionat, Uniunea Europeană, SUA şi Regatul Unit impunând sancţiuni economice dure contra Moscovei. Rusia îşi numeşte agresiunea sa în Ucraina drept ''operaţiune militară specială'' pentru ''denazificarea'' ţării vecine.
Bombardamente succesive la Nikolaiev, lângă Odesa, a doua zi consecutiv - Ucrainenii așteaptă un transport masiv de arme americane
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

67
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
67

76
Cine și cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei 'reguli' dar fără succes
76

493
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
493

105
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
105

872
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
872

786
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
786

544
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
544

240
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
240

234
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
234

433
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
433

429
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
429

389
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
389

3.243
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.243
















Comentează