Premierul Theresa May a 'îmbrăcat constituţia britanică cu o vestă sinucigaşă şi i-a predat Uniunii Europene detonatorul' atunci când a prezentat planul privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, a susţinut duminică fostul ministru de externe britanic Boris Johnson, informează Reuters şi AFP.
Premierul Theresa May a prezentat în luna iulie un plan convenit după discuţii intense cu membrii cabinetului său la reşedinţa de la Chequers, în afara Londrei.
Într-un editorial publicat în ediţia duminicală a cotidianului The Daily Mail, Johnson descrie aşa-numitul 'plan Chequers' drept o umilire care 'ne lasă deschişi în faţa şantajului politic perpetuu'.
Boris Johnson este considerat favorit să îi succeadă Theresei May în funcţia de prim-ministru şi a fost unul dintre principalii promotori ai campaniei pro-Brexit la referendumul din iunie 2016.
''Am îmbrăcat constituţia britanică cu o veste sinucigaşă şi i-am dat detonatorul lui Michel Barnier (negociatorul-şef al UE pentru Brexit)'', a scris Johnson.
Planul prezentat de Theresa May în iulie prevede crearea unei zone de liber schimb pentru bunuri şi produse agricole între Marea Britanie şi UE, ceea ce ar menţine, practic, sectorul sub reglementările pieţei unice europene şi ar asigura o frontieră deschisă între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda. Marea Britanie ar părăsi însă piaţa unică europeană a serviciilor, ce reprezintă 80% din economia sa.
Boris Johnson: Planul Theresei May privind Brexit-ul este o veste sinucigaşă, iar UE are detonatorul
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

57
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
57

3.917
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.917

2.254
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.254

513
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
513

3.959
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.959

8.501
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.501

4.250
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.250

4.130
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.130

71
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
71

8.575
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.575

202
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
202

2.726
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.726

629
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
629
















Comentează