Borussia Dortmund, victorie cu 3-1 pe terenul lui Freiburg în etapa a 2-a a Bundesligii

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 13-08-2022

Actualizat: 13-08-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Borussia Dortmund, condusă cu 1-0, a revenit cu trei goluri în ultimul sfert de oră şi s-a impus cu 3-1 pe terenul lui Freiburg, vineri, în primul meci din etapa a 2-a a Bundesligii.

Dortmund a marcat prin trei jucători introduşi pe parcursul partidei. Internaţionalul englez de juniori Jamie Bynoe-Gittens a egalat în minutul 77 după o greşeală a portarului gazdelor, apoi a contribuit decisiv la golul lui Youssoufa Moukoko din minutul 84. Marius Wolf a închis tabela în minutul 88, conform Agerpres.

Michael Gregoritsch deschisese scorul în minutul 35.

Dortmund a început în atac cu Anthony Modeste, transferat în această săptămână pentru a suplini absenţa lui Sebastien Haller, care urmează un tratament pentru cancer testicular.

Dortmund, cu două victorii în tot atâtea etape, a acumulat 6 puncte. Freiburg are 3 puncte. Celelalte meciuri ale etapei au loc sâmbătă şi duminică.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri