Naţionala de fotbal a Braziliei s-a impus la limită, 1-0 (0-0), în faţa Japoniei, luni, într-un meci amical disputat la Saitama, cu doar cinci luni înainte de Cupa Mondială 2022 din Qatar, scrie AFP, citat de Agerpres.
Deşi a dominat clar partida, Brazilia a reuşit unicul gol al meciului în minutul 77, după ce vedeta Neymar a transformat un penalty venit în urma unui fault comis asupra lui Arana.
Sud-americanii au obţinut astfel cea de-a cincea victorie consecutivă, ultima lor înfrângere consemnându-se în urmă cu un an în faţa Argentinei, la Copa America.
Neymar a înscris cel de-al treilea gol din penalty, după două izbutite din acelaşi procedeu săptămâna trecută, la Seul, unde Selecao a învins Coreea de Sud, tot într-un amical, cu 5-1.
Neymar a ajuns la 74 de goluri la naţională, apropiindu-se la trei goluri de recordul deţinut de legendarul Pele.
La turneul final din acest an, Brazilia a fost repartizată în grupa G, alături de Serbia, Elveţia şi Camerun. Atât Coreea de Sud, cât şi Japonia, cele două adversare ale brazilienilor din luna iunie, sunt şi ele calificate la Campionatul Mondial din Qatar, care se va desfăşura în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie 2022 în Qatar.
Brazilia s-a chinuit cu Japonia într-un meci amical, cu doar cinci luni înainte de Cupa Mondială 2022 din Qatar
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

10
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
10

16
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
16

155
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
155

7.910
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
7.910

44
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
44

36
A venit nota de plată. Dinamo a fost amendată pentru bannerul afișat la meciul cu Rapid
36

26
Alex Pop visează la un trofeu cu Dinamo: 'Aș sacrifica campionatul'
26

57
Fabio Capello, tranșant după ce Italia nu s-a calificat la CM: 'O ruşine şi o tragedie'
57

57
Programul meciurilor din etapele 5-6 din play-off şi play-out în Superliga
57

36
S-a votat. Anul 2027, 'Anul Ilie Năstase'
36

732
Negocieri dure. Ce condiții pune Gică Hagi pentru a prelua naționala României. Când va face FRF anunțul
732

3.785
Lovitură majoră pentru ultrași / Legea 4 a fost modificată în Senat: măsuri mai stricte și pedepse mai dure pe stadioane, spectacol pirotehnic interzis după fluierul de start
3.785

86
Postarea care le dă de gândit suporterilor. Robert Lewandowski ar putea să se retragă de la națională după ce Polonia a ratat calificarea la CM
86
















Comentează