UPDATE FOTO Accident cumplit în Capitală: Mamă, cu copilul în cărucior, resuscitată la fața locului, după ce a fost spulberată pe trecerea de pietoni / Femeia a murit

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 13-10-2025 16:38

Actualizat: 13-10-2025 18:47

Article thumbnail

Sursă foto: captura

Un accident cumplit s-a petrecut cu puțin timp în București, în zona Berceni Potrivit unor surse, o mamă care se afla pe trecerea de pietoni cu copilul într-un cărucior, a fost spulberată de un șofer care gonea cu viteză.

În aceste momente, mama este resuscitată de personalul medical sosit de urgență la fața locului, iar copilul a fost predat medicilor, pentru îngrijiri, potrivit România TV.

Potrivit unor surse de la fața locului, femeia traversa strada împingând căruciorul în care se afla copilul ei, de doar 2-3 ani, în momentul impactului. Martorii spun că accidentul s-a produs cu viteză mare, iar mama a fost proiectată câțiva metri pe asfalt.

Echipajele medicale sosite la fața locului au găsit victima în stop cardio-respirator și au început imediat manevrele de resuscitare.

Copilul, rănit ușor, a fost preluat de un echipaj SMURD și dus la Spitalul de Copii „Marie Curie” (Budimex).

Șoferul mașinii, un tânăr de 20 de ani, la volanul unui BMW, a fost testat cu aparatul etilotest – rezultatul a fost zero alcoolemie.

accident berceni photo-collage.png (77)

UPDATE

„La data de 13.10.2025, în jurul orei 16.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe Șos. Berceni, nr.50.

Din primele informații, un bărbat în vârstă de 20 de ani, care conducea un autovehicul pe Șos. Berceni, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 50, a surprins și accidentat doi pietoni, respectiv o femeie în vârstă de 35 de ani și un minor în vârstă de aproximativ 2 ani (copilul se afla în cărucior).

În urma producerii accidentului a rezultat decesul femeii, iar minorul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Traficul rutier în zonă se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor rutieri, pe Șos. Berceni, sensul de mers către DNCB“, a transmis Brigada Rutiera a DGPMB.

Potrivit unor surse, tânărul de 20 de ani care se afla la volanul mașinii se lăuda pe rețelele de socializare cu bolidul său și cu faptul că rula cu el cu peste 200 de kilometri/oră.

captura foto colaj FireShot Capture 120 - Ediţie specială - [tvgo.orange.ro]UPDATE 18.30

În urma cercetărilor desfășurate la fața locului până la acest moment, s-a stabilit că, pe lângă autovehiculul care a acroșat inițial cei doi pietoni, în evenimentul rutier au fost implicate alte două autovehicule aflate în trafic, în coloana aflată în așteptare, pe sensul opus de circulație.

Din verificările efectuate, a rezultat că, în urma impactului inițial, victima, o femeie în vârstă de 35 de ani, a fost proiectată pe sensul opus, unde ar fi avut impact cu alte două autovehicule.

Conducătorul auto care a surprins și accidentat inițial pietonii a fost testat preliminar cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ.

Toți cei trei șoferi au fost conduși la Institutul Național de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice, conform prevederilor legale.

Cercetările sunt în curs de desfășurare pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri