DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

BREAKING - O româncă a fost ucisă de un rechin, în Egipt

theguardian.com
rechin

Două surse au declarat pentru Reuters că trupul unei turiste românce în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost descoperit la câteva ore după un atac al unui rechin care a provocat moartea unei austriece în vârstă de 68 de ani.

Citește și: Video șocant dintr-o stațiune egipteană preferată de români: O austriacă a murit după ce a fost atacată de un rechin

Românca este a doua persoană ucisă în urma unui atac al unui rechin în Marea Roșie din Egipt, informează Mediafax.

Atacurile au avut loc la sud de orașul Hurghada, a anunțat duminică Ministerul egiptean al Mediului.

Ambele atacuri au avut loc la o distanță de 600 de metri unul de celălalt, în largul coastei orașului Sahl Hasheesh, potrivit surselor.

Ministerul a precizat în comunicatul său că a fost formată o comisie pentru a examina circumstanțele atacurilor și eventualele motive științifice care au stat la baza acestora.

De asemenea, instituția a menționat că guvernatorul regiunii, generalul-maior Amr Hanafi, a emis un ordin de suspendare a tuturor activităților în zona din jurul atacurilor.

Prima victimă a fost transferată la un spital privat local, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul Direcției pentru afaceri sanitare de la Marea Roșie. Acesta a adăugat că s-a încercat resuscitarea acesteia, dar a murit din cauza rănilor.

O sursă de securitate a mai adăugat că femeia austriacă locuia în Egipt în ultimii cinci ani cu soțul ei egiptean.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.