Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BREAKING Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău anunță că autorul crimelor nu a fost audiat, e în sevraj, sedat și păzit

ultima ora

Bărbatul de 38 de ani care a omorât patru pacienți și a rănit alți nouă la Spitalul Săpoca din Buzău nu a fost încă audiat, fiind în spital, sub tratament și pază, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Potrivit locțiitorului purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Radu Florin Cătălin, în acest caz, deocamdată, se fac cercetări pentru omor calificat, iar suspectul nu a fost încă audiat.

Citește și: BREAKING Trei dintre victimele atacului de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca sunt în comă

„Nu a putut fi audiat, în starea în care se află nu se poate, fiind în sevraj și fiind sedat, nu se poate. Deocamdată, el este în spital, sub tratament și sub pază”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Radu Florin Cătălin. Potrivit acestuia, bărbatul va fi audiat în momentul în care starea lui de sănătate va permite acest lucru.

Acesta susține că până în prezent au fost înregistrate patru decese, trei bărbați și o femeie, și alte nouă persoane vătămate corporal, dintre care trei în stare gravă.

Anchetatorii fac încă cercetări la fața locului și au fost demarate verificări privind eventuale antecedente medicale ale bărbatului.

Bărbatul de 38 de ani, care a atacat pacienții în Spitalul de Psihiatrie Săpoca din județul Buzău, fusese internat cu sevraj etilic. Polițiștii care au intervenit l-au prins pe atacator la poartă, cu stativul de perfuzii în mână, și a existat o luptă cu forțele de ordine până când a fost imobilizat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.