Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OFICIAL România înregistrează deficit bugetar de 2,1% din PIB: principalii indicatori economici + evoluția veniturilor și cheltuielilor

economica.net
calcule finante

Ministerul Finanțelor a publicat execuția bugetului general consolidat după primele opt luni. Execuția bugetului general consolidat, conform datelor operative, s-a încheiat în perioada 1.01 –31.08.2019 cu un deficit de 21,9 miliarde de lei, respectiv 2,1% din PIB.

1. Veniturile bugetului general consolidat, sunt în sumă de 204,1 miliarde lei, reprezentând 19,8% din PIB, comparativ cu 19,3% din PIB în aceeași perioadă a anului 2018.

  • Procentual, veniturile au fost cu 11,9% mai mari, respectiv o creștere cu 21,7 miliarde lei, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.
  • Se înregistrează creșteri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuții de asigurări (+15,8%, respectiv o creștere cu 10,1 miliarde lei), impozit pe profit (+14,3%, respectiv o creștere cu 1,5 miliarde lei), TVA (+11,6%, respectiv o creștere de 4,3 miliarde lei ), accize (+8,9%, respectiv o creștere de 1,6 miliarde lei), venituri nefiscale (+5,7%, respectiv o creștere cu 1,01 miliarde lei).
  • Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA în creștere cu 11,6% față de realizările aceleiași perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 41,3 miliarde lei.
  • De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 15,4% respectiv o creștere cu 0,6 miliarde lei.
  • Se înregistrează scăderi ale încasărilor cu 99,2% față de aceeași perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.
  • Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 9,8 miliarde lei.

2. Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 226,1 miliarde lei, cu 14.8% mai mari față aceeași perioadă a anului precedent.

  • Cheltuielile de personal sunt cu 20,9% mai mari față de cele realizate în primele opt luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
  • Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 14,8% față de primele opt luni ale anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și la bugetul de stat.
  • Se înregistrează de asemenea creșterea cheltuielilor cu subvențiile cu 12,6%.
  • Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 10,7%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei.
  • Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 19,0 miliarde lei, cu 6,2 miliarde mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.