Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BREAKING SURSE Cum a SCĂPAT la MUSTAȚĂ de dosar penal un martor din dosarul Elenei Udrea - După ZECE ani își amintea lucrurile 'mai bine' decât când au avut loc

Audiere martor

Curtea de Apel București a motivat integral decizia de condamnare din dosarul fostului ministru al Dezvoltării, Elena Udrea și al fiicei fostului președinte al României Traian Băsescu, Ioana, și arată că deși faptele celor judecați sunt de o „gravitate sporită” instanța a aplicat pedepse orientate către mediu.

Citește și: MOTIVARE CAB arată că ESCAPADA Elenei Udrea în Costa Rica și condamnarea din Gala Bute au SPORIT anii ÎNCASAȚI - 'Comportamentul ei a fost unul DILATORIU'

Concret, instanța lasă de înțeles în motivarea sa că pentru faptele din dosarul campaniei prezidențiale din 2009 se puteau aplica pedepse mult mai mari pentru toți cei judecați, doar că instanța a reținut și circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților, precum trecerea unei durate mari de timp de la comiterea faptelor, respectiv 12 ani dar și faptul că cei judecați nu aveau antecedente penale.

Totodată judecătoarea Claudia Jderu, magistratul blestemat în direct după citirea deciziei de către Elena Udrea, explică în detaliu de ce înregistrările ambientale făcute de fostul iubit al Ioanei Băsescu, fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, sunt valide și au constituit o probă forte în condamnarea acesteia la cinci ani de închisoare cu executare pentru instigare la delapidare.

În documentul invocat magistratul face referire la ciudata situație a unui martor care, la zece ani de la prima declarație dată la DNA, a afirmat n instanță că are modificări de făcut declarației pe motiv că s-a edificat între timp iar adevărul cunoscut de el acum ar fi altul.

Surse judiciare au explicat pentru STIRIPESURE că în dosarul campaniei prezidențiale din 2009 nu există nicio autosesizare a procurorului de ședință al DNA cu privire la fapta de mărturie mincinoasă, și arată în privința acestui martor că ar fi motivat în fața judecătoarei de caz că noile afirmații le-ar face pe baza studierii unor documente de la acea vreme.

Concret explică sursele citate martorul nu a întors complet declarația care o incrimina în mod direct pe Elena Udrea ci doar a nuanțat-o efectul fiind doar unul de diminuare al incriminării fostului demnitar de la Dezvoltare.

Citește și: 'Fă... ce le zic eu?'/'...mă, jegule nesimţit' -Dialogul CULT dintre iubitul Ioanei Băsescu, devenit INFORMATOR DNA și fiica fostului președinte, reținut de CAB

Nuanțe...

„În ceea ce privește implicarea inculpatei Udrea Elena Gabriela în negocierea condițiilor privind prestarea serviciilor de publicitate care au fost plătite din suma de bani, obținută prin infracțiunea de evaziune fiscală săvârșite de martorul Francesco Giovanni instanța reține că în cazul sumei de 424.830 lei aceasta a fost virată la data de 20.11.2009 către S.C. LOMAR MEDIA S.R.L., administrată de martorul Ghincioiu Ovidiu Lorel potrivit căruia suma reprezenta contravaloarea serviciilor prestate pentru realizarea paginii de internet www.basescu.ro, în baza unei înțelegeri negociate de Udrea Elena Gabriela;

în cazul sumei de 411.264 lei virate la data de 16.11.2009 și al sumei de 257.040 lei virate la data de 11.12.2009  către S.C. D.A. COMUNICATION MEDIA S.R.L., administrată de inculpatul Andronic Dan Cătălin aceasta reprezenta contravaloarea serviciilor de consultanță electorală prestate candidatului Traian Băsescu de către Andronic Dan Cătălin și Tal Silberstein iar în cazul sumei de 101.904 lei virate la data de 1.12.2009 către SFINX EXPERIENCE S.R.L., administrată de martorul CERNEA Mihai, aceasta privea servicii prin care această firmă a asigurat echipamentele tehnice necesare pentru echiparea unei scene amplasate în apropierea sediului de campanie în vederea organizării de concerte.

Potrivit declarației date în cursul urmăririi penale de către acest ultim martor încheierea contractului a avut loc la cererea inculpatei Elena Udrea.

Totodată martorul  a indicat faptul că își amintește că au fost întârzieri la plata contractului încheiat cu No Limit Management S.R.L. și că a trebuit să insiste pentru a obține diferența de preț pe lângă martorul Ștefan Lungu și inculpata Elena Udrea”, notează magistratul Jderu în motivarea sa.

În faza cercetării judecătorești, scrie judecătoarea, „martorul a revit asupra celor declarate inițial indicând faptul că inițiativa încheierii contractului cu No Limit Management S.R.L. i-a aparținut martorului Francesco Giovanni-Mario și că discuțiile referitoare la neefectuarea plății restante s-au purtat exclusiv cu acesta din urmă”.

Citește și: Dinu Pescariu a DESFIINȚAT-o SCURT pe Elena Udrea la instanță - „Mi-a cerut să preiau prin firma mea o creanță de 900.000 de euro”

Martor surprins...

„Instanța va acorda prioritate declarației date în cursul urmăririi penale având în vedere justificarea furnizată spre a  explica modificarea elementelor relatate, respectiv aceea că a fost „puțin luat prin surprindere prin chemarea la DNA astfel că nu a avut timp să elucideze toate elementele declarației sale” însă ulterior s-a consultat cu colegii și și-a amintit realitatea.

Instanța constată că precizările martorului din cursul urmăririi penale sunt ferme, nu dubitative iar relatarea elementelor „reale” a fost făcută la peste 10 ani de la data declarației inițiale deși martorul are pregătirea necesară pentru a conștientiza importanța celor declarate în calitate de martor și sancțiunile la care se expune în ipoteza unor declarații neconforme realității”, explică instanța.

Citește și: Filmul ȘANTAJULUI președintelui CJ Călărași față de procurorul care îl ancheta - Îl amenința cu sesizări fictive, televiziunea și spunea că 'va face balamuc'

Udrea - Opt ani cu executare pentru mare corupție

Curtea de Apel București l-a condamnat, la începutul lunii martie, pe fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, la opt ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat alături de fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana, și fostul șef al CJ Tulcea, actualul vicepreședinte, Victor Tarhon privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din 2009.

De asemenea, Udrea a primit încă 2 pedepse de 5 și 3 ani pentru spălare de bani. De asemenea, instanța a dictat încă o pedeapsă de 5 ani pentru spălare de bani.

UPDATE: judecătorul a contopit toate pedepsele aplicate Elenei Udrea și a condamnat-o la 8 ani de închisoare

Minuta în cazul Elenei Udrea:

”Sentința - 6 ani de executat, plus un spor de 2 ani, adică 8 ani de închisoare în total. Condamna pe Elena Udrea la 6 ani pentru instigare luare de mită. Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pt instig luare de mita (altă faptă). Condamna pe Elena Udrea la 6 ani pentru spălare de bani. Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pentru spălare de bani (alta fapta). Condamna pe Elena Udrea la 3 ani închisoare pentru spălare de bani (a treia fapta). Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pentru spălare de bani (alta fapta). Condamnă pe Elena Udrea la 4 ani închisoare pentru spălare de bani (a cincea faptă).”.

Alături de aceștia a mai fost judecat și omul de afaceri Cătălin Andronic, proaspăt condamnat definitiv la o pedeapsă cu suspendare în dosarul Ferma Băneasa.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel de către toate părțile din dosar, caz în care procesul va ajunge la instanța supremă.

Citește și: BREAKING SURSE Proiectul rețelei electrice de la Spitalul Neamț NU A AVUT AVIZE iar inginerul pentru instalațiile de oxigen și aer comprimat e „AMNEZIC”

În acest dosar judecătorul de caz a încheiat dezbaterile la jumătatea lunii ianuarie iar până la acest moment a amânat stabilirea verdictului de două ori.

DNA cu tunul pe marii corupți

Un procuror DNA a cerut, la finalul lunii ianuarie, la Curtea de Apel București pedepse uriașe pentru fostul ministru al Turismului Elena Udrea și fiica fostului președinte al României Traian Băsescu.

Magistratul anticorupție a cerut o pedeapsă de peste 15 ani în cazul  Ioanei Băsescu și de peste 12 ani în cazul fostului ministrul de la Turism.

„Având in vedere jurisprudența și starea de concurs de comitere a faptelora apreciem că legea penală mai favorabila e Codul penal vechi.

Chiar dacă limitele de pedeapsa sunt mai ridicate decât cele din Codul penal nou. Condamnați pe inculpata Udrea Elena pentru cele șapte fapte, aflate în concurs.

Limitele pedepsei sunt de la 3 la 12 ani. Dozarea pedepsei trebuie sa fie corespunzătoare urmare modului în care a înțeles să se folosească de sarcinile și funcțiile avute.

Orientați pedeapsa spre maximum special al acestei fapte de instigare la luare de mită.

Pentru faptele de spălare de bani dispuneti condamnarea ei la o pedeapsa spre maximum pentru patru fapte de spălare de bani.

Toate faptele sunt în stare de concurs real. Vă rugam să aplicați și un spor de pedeapsa, necesar în virtutea gravității faptelor comise prin prisma funcției și calității sale. A denotat disprețul total față de lege.

Dispuneți stabilirea executării pedepsei în regim privativ de libertate", a cerut procurorul în fața judecătorului de la CAB.

În cazul lui Nastasia Gheorghe procurorul DNA a explicat magistratului că „el a fost condamnat la patru ani de închisoare și are pedeapsa suspendată sub supraveghere potrivit deciziei iccj din dosarul Gala Bute”.

„Anulați pedeapsa sub supraveghere. Orientați pedeapsa actuală înspre medium al pedepsei. Contopiti si stabiliți executarea pedepsei.

Tarhon Victor: o faptă de luare de mită. El a recunoscut faptele dar a menținut o parte din declarațiile. Condamati la o pedeapsa orientata spre mediu”, a mai spus magistratul anticorupție.

„Ioana Băsescu: aveți în vedere ca limitele de pedeapsa pentru delapidare in codul vechi sunt de la 5 la 15 ani. Orientați pedeapsa spre maximum. Când a comis fapta avea calitatea de fiică a președintelui în funcție.

Modalitatea in care ea a recurs la o asemenea modalitate de a delapida o societatea a statului român indică necesitatea unei pedepse exemplare.

Pentru că are și fapte în concurs vă solicităm să orientați pedepsele spre maximum special și pentru celelalte”, este solicitarea DNA în cazul fiicei fostului președinte Traian Băsescu.

Citeşte şi: Băsescu atacă DNA în pragul primei decizii în dosarul fiicei sale, Ioana - Afirmă că ar fi ţinut dosarele unor judecători în sertar pentru soluţii în altele

În cazul lui Ioan Silviu Wagner procurorul a explicat că „faptul că nu a înțeles ce înseamnă funcția de director, faptul că s-a lăsat tras în proceduri ilegale, trebuie cu sine să conducă la aplicarea unei pedepse cu executare”.

„A recunoscut inițial dar in fața dumneavoastră nu a mai recunoscut. Condamnați inculpatul pentru delapidare spre medium special”, a mai spus magistratul de la DNA.

Pentru Radu Cătălin Andronic, proaspăt condamnat definitiv în dosarul de mare corupție Ferma Băneasa, magistratul a arătat că limitele de pedeapsă pentru fapta de mărturie mincinoasă din acest dosar sunt de la 1 la 5 ani.

„Avand in vedere decizia anterioara vă cerem sa aplicați regulile privind concursul de infracțiuni. Orientați spre maximum de pedeapsă. Totodată să aplicați și un spor de pedeapsă. Decizia de la instanța supremă este de trei ani de închisoare cu suspendare.

Fapta sa are un grad de periculozitate extrem de ridicat. Aplicați și pedepsele accesorii și complementare aferente vechiului cod penal”, a mai cerut magistratul anticorupție.

Anterior solicitării exprese a pedepselor magistratul de la DNA a reamintit instanței de judecată starea de fapt reținută de procurorul de anchetă, probele pe care acesta se bazează, precum și modalitatea în care cei judecați au încercat să acopere aceste acuzații cu mărturiile unor martori aleși.

„Am arătat cum fondurile din campania electorală date de oameni de afaceri au fost folosite pentru a se asigura încrederea că fondurile publice vor fi remunerate conform contractelor publice.

Însuși unul dintre denunțători spune că în 2009 se făceau licitații pentru contracte care nu erau integrale.

Citește și: Ministrul Justiției: Am transmis la Guvern proiectul de deființare al SIIJ - Avizul CSM este consultativ iar după analiză am decis

Spunea că a fost contactat  de Nastasia care i-a spus ca trebuie sa facă o plată pentru un proiect de media. A spus ca Nastasia i-a spus ca de aceasta plată depinde bună relație pe viitor cu autoritatea publică ce îi face plățile conform contractelor publice existente.

'Precizez ca la nivelul lui 2009 bugetul era diminuat și nu permitea efectuarea tuturor plăților, astfel ca se vor acorda plăți doar celor care la rândul lor fac plăți pentru campanie`, spunea martorul.

Citește și: Probleme MAJORE pentru fostul colonel care TĂIA și SPÂNZURA la BAD a Jandarmeriei Române - Instanța a validat probele DIICOT și stabilește începerea judecății

Probatorul se întregește cu actele transmise de instituțiile publice aflate pe filieră, între care și cele de la Ministerul Turismului ....”, a explicat magistratul DNA în sala de judecată.

Fișă de dosar

În iulie 2017, DNA i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu şi jurnalistul Dan Andronic în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).

În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic - de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.