Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Brexit - Belgia se folosește de o înțelegere veche de aproape 4 secole pentru a-și păstra drepturile de pescuit în apele britanice

Brexit

Belgia ar putea invoca o cartă din secolul al XVII-lea oferită de un rege britanic pentru a încerca să-şi păstreze drepturile de pescuit în apele britanice dacă Regatul Unit şi Uniunea Europeană nu reuşesc să ajungă la un acord privind relaţiile lor comerciale post-Brexit, scrie joi agenţia Reuters.

În cazul unui eşec al negocierilor între UE şi guvernul de la Londra, Belgia va pierde accesul în mare parte din zona de pescuit a Mării Nordului.

Dar un document în limba latină emis pentru Flandra de către regele britanic Charles al II-lea în iulie 1666 oferă unui număr de 50 de ambarcaţiuni de pescuit flamande acces perpetuu în apele britanice.

''Cunoscând cât de mult Marea Britanie este ataşată vechilor legi şi cutume, aceasta ar putea fi o şansă'', spune Jan d'Hondt, arhivist şef al oraşului-port Bruges, arătând documentul amplu cu hârtie galbenă.

Citește și: Paul Stănescu: ‘PSD va câștiga alegerile. PNL se prăbușește și vrea cât mai repede alegeri fără să țină absolut de nimic ce înseamnă sănătatea românilor’

Regele Charles al II-lea a semnat acest document ca un gest de recunoştinţă faţă de oraşul Bruges, care i-a oferit refugiu după ce tatăl său a fost decapitat în timpul războiului civil englez din 1649.

Cum în prezent navele de pescuit belgiene pleacă din Zeebrugge, aflat în vecinătatea oraşului Bruges, documentul este încă valabil, consideră ministrul flamand al economiei, Hilde Crevits.

''Mai mult de jumătate din veniturile noastre din pescuit sunt obţinute cu capturile din apele britanice. Deci dacă pierdem accesul în apele britanice sau ne sunt diminuate prea mult cotele, acesta ar putea fi strigătul morţii pentru pescuitul nostru'', explică Crevits. ''Prin urmare, dacă avem un vechi document ... prin care regele spune că avem dreptul etern de a naviga cu 50 de ambarcaţiuni în acele ape de coastă, da, îl vom folosi dacă este necesar'', asigură ministrul Crevits.

Şi pescarii belgieni împărtăşesc această opinie. Unul dintre ei, Robert Campbell, crede că industria piscicolă locală va fi decimată dacă britanicii revocă accesul în apele lor. ''Unde să mergem ? Nu putem merge nicăieri în altă parte (...) Îmi pun speranţele în acest document'', spune pescarul belgian, stând în faţa traulerului său.

Reprezentanţa britanică pe lângă UE nu a răspuns deocamdată unei cereri de a comenta pe marginea acestui subiect.

Regatul Unit şi UE au reluat joi negocierile pentru încheierea unui acord comercial aplicabil după încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit la 31 decembrie, dosarul pescuitului fiind printre cele mai divergente. Reprezentanţii britanici ai acestui sector se împotrivesc menţinerii accesului pescarilor europeni în apele britanice, solicitat insistent de ţările UE interesate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.