Şefa executivului scoţian Nicola Sturgeon a afirmat marţi la Edinburgh că proiectul de acord al guvernului britanic privind Brexit-ul ''va face Scoţia mai săracă'' şi că parlamentarii formaţiunii sale politice, Partidul Naţional Scoţian (SNP), din Camera Comunelor de la Londra vor vota împotriva documentului, relatează BBC News conform Agerpres.
''Pur şi simplu este un acord prost, pe care guvernul Regatului Unit caută să-l impună poporului Scoţiei indiferent de pagubele pe care el le va provoca'', a declarat dna Sturgeon de la Bute House (Edinburgh), reşedinţa oficială a şefului executivului Scoţiei, una din cele patru componente ale Regatului Unit, celelalte fiind Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.
''El (acordul) nu va pune capăt incertitudinii, ci o va prelungi. Ni se cere să acceptăm un acord cu ochii închişi cu toate deciziile dificile tărăgănate'', a adăugat dna Sturgeon, prezentând o analiză a documentului împotriva căruia se opune guvernul său.
Nicola Sturgeon, lidera SNP, a precizat de asemenea că argumentele în favoarea independenţei Scoţiei ''nu au fost niciodată atât de puternice'' şi că va reveni asupra acestei chestiuni după ce se va pronunţa Camera Comunelor.
Premierul britanic Theresa May, care va merge miercuri în Scoţia, a obţinut sprijinul liderilor Uniunii Europene pentru proiectul său de acord privind Brexit-ul, dar o aşteaptă ''o bătălie'' în Camera Comunelor, care va trebui să se pronunţe prin vot pe 11 decembrie asupra documentului.
La rândul său, guvernul de la Londra insistă că acordul privind Brexit-ul este singurul document pe această temă aflat pe masa discuţiilor şi că alternativa la el ar fi o retragere a Regatului Unit din UE fără nici un acord.
Cei 35 de parlamentari ai SNP din Camera Comunelor de la Londra au făcut cunoscut că vor vota împotriva acordului, alături de laburişti, liberal-democraţi şi de adepţii pro- şi contra-Brexit din rândul conservatorilor.
Obiecţiile executivului de la Edinburgh la proiectul de acord au fost rezumate într-o nouă ediţie a unui document, intitulat "Scotland's Place in Europe", publicat prima dată în ianuarie 2018.
Ele includ o analiză economică ce susţine că un nou acord de liber-schimb i-ar sărăci pe scoţieni cu câte 1.600 de lire pe an până în 2030, comparativ cu scenariul în care Regatul Unit ar rămâne în UE.
În opinia dnei Sturgeon, aceasta reprezintă o dovadă că acordul este ''inacceptabil pentru guvernul scoţian şi păgubos pentru poporul Scoţiei''.
Documentul de analiză avertizează de asemenea că ''acordul special'' pus în aplicare pentru a preveni revenirea la ''o graniţă dură'' între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord ar putea provoca Scoţiei ''un dezavantaj competitiv grav'' faţă de Irlanda de Nord.
Londra a insistat însă că un acord mai bun privind Brexit-ul nu este posibil, opinie reiterată şi de liderii europeni la summit-ul lor de duminică.
Reacţionând la publicarea documentului executivului scoţian, Jackson Carlaw, liderul interimar al Partidului Conservator Scoţian, a afirmat că Nicola Sturgeon ''nu este interesată de acord'', deoarece ea crede că opoziţia sa faţă de document ''va contribui la obsesia sa pentru un al doilea referendum privind independenţa'' Scoţiei.
Brexit-ul va face Scoția mai săracă, consideră premierul scoțian
Explorează subiectul
Articole Similare

54
Europarlamentar Claudiu Târziu: Nu semnez condamnarea la sărăcie a Europei
54

83
Claudiu Târziu: Avortul este o crimă!
83

65
Șerban Dimitrie Sturdza: Cer mai puțină birocrație pentru fondurile europene
65

46
Gabriela Firea a dus în Parlamentul European drama femeilor ucise în România
46

2.541
Decizie ciudată în Parlamentul European luată pe bază de sex: Europarlamentarele care sunt însărcinate pot vota și din concediu, prin delegați
2.541

3.003
Frauda carusel intră într-o nouă etapă de supraveghere europeană: Se cere acces în timp real la datele despre TVA pentru EPPO și OLAF
3.003

1.889
Decizie radicală a Curții Europene de Justiție - 'Ginul fără alcool' devine ilegal / Ce trebuie să știe consumatorii
1.889

235
După ce a scăpat de faliment, Grecia anunță că va reduce masiv datoria publică
235

890
Surpriză în UE: Economia Greciei va crește mai rapid decât marile puteri europene – Fitch ridică ratingul
890

67
S-a ajuns la un acord provizoriu privind bugetul UE pentru 2026
67

7.950
Anunț în plină noapte făcut de vicepreședintele Parlamentului European! Victor Negrescu: 'Am ajuns la un acord'
7.950

3.705
Fenomenul în lanț care pune la pământ sistemul medical românesc: „Nu mai e doar banul, ci sistemul defect"
3.705

5.172
S-au săturat! Țările europene care sunt hotărâte să conteste dur regulile Bruxelles-ului ce privesc migranții
5.172


















Comentează