Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BRK Financial Group se alătură Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România

impacare intelegere

BRK Financial Group (BVB: BRK), singura societate de servicii de investiţii financiare listată la Bursa de Valori Bucureşti, se alătură Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR).

Compania este recunoscută pentru activitatea de peste 20 de ani în piaţa de capital din România, listarea la Bursa de Valori Bucureşti a primelor 11 din cele 12 companii, pregătirea şi admiterea la tranzacţionare a peste 45 de companii, precum şi inovaţia în abordarea serviciilor de investiţii financiare, destinate atât clienţilor de retail, cât şi celor instituţionali.

"Apreciem initiativa ARIR de a deveni un hub relaţional şi un forum al companiilor şi investitorilor din piaţa de capital românească, iar asocierea noastră are ca obiectiv creşterea complexităţii Asociaţiei şi schimbul reciproc de know-how în domeniul guvernanţei corporative şi a relaţiilor investitor-emitent. Vom încerca să transferăm din experienţa noastră şi din perspectiva unică de firmă de investiţii, intermediar şi emitent celorlalţi membri. Marele câştig pentru noi va fi cu certitudine transferul către noi şi investitorii noştri a experienţei şi viziunii emitenţilor asupra pieţei şi relaţiei cu investitorii", a declarat Nicolae Gherguş, preşedinte CA BRK Financial Group.

La rândul său, Daniela Şerban, preşedinte şi co-fondator ARIR, şi-a exprimat încrederea că prin asocierea cu BRK Financial Group cele mai bune practici în relaţia cu investitorii vor fi transmise timpuriu inclusiv companiilor interesate de listarea la bursă, odată cu implementarea lor de către BRK.

"Astfel, ARIR îşi extinde aria de interes şi implicare odată cu fiecare membru nou. În ultimele luni ni s-au alăturat jucători de top din multiple sectoare ale economiei, companii listate la bursă care îşi doresc să se evidenţieze prin transparenţă şi responsabilitate socială, o mai bună guvernanţă corporativă", a subliniat Daniela Şerban.

Alexandru Cumpănașu îi îndeamnă pe susținători la calm: 'Dragi cumpănași, deocamdată nu am ce să reproșez DNA'

BRK Financial Group oferă servicii de intermediere pentru clienţi, servicii de market-making şi furnizare de lichiditate pentru emitenţi, precum şi servicii de împrumuturi în marjă pentru investitori. Din sfera activităţilor de investiţii, BRK este singurul emitent din România de produse structurate, iar investiţiile în nume propriu, orientate către instrumente financiare listate dar şi către startup-uri din zona tehnologiilor, reprezintă motorul de dezvoltare al companiei.

BRK Financial Group este membru fondator al Bursei de Valori Bucureşti, membru fondator al Contrapărţii Centrale, aflată în proces de autorizare, şi acţionar la Fondul de Compensare al Investitorilor. De asemenea, este primul broker zonal de retail care a listat la Bursa de Valori Bucureşti produse structurate cu activ suport indicele Dow Jones Industrial Average.

Astfel, BRK Financial Group se alătură unui grup de elită de companii membre ARIR, precum Bursa de Valori Bucureşti, ALRO, Antibiotice, Electrica, Electromagnetica, Franklin Templeton - Bucureşti, Hidroelectrica, Idea Bank, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Purcari, Teraplast şi Transelectrica.

Membrii ARIR au acces la conţinut exclusiv pentru implementarea celor mai bune practici în Relaţia cu Investitorii şi Guvernanţa Corporativă, sesiuni de instruire adaptate nevoilor lor şi obiectivelor pentru Relaţia cu Investitorii, participă la proiecte de dezvoltare a pieţei de capital. În cadrul ARIR sunt invitate să adere: ca membru asociat - companii listate, în curs de listare sau care emit obligaţiuni listate, membru afiliat - alte companii şi membru profesionist - persoane cu experienţă în IR.

ARIR este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care a fost înfiinţată în noiembrie 2018 cu scopul de oferi emitenţilor actuali şi potenţiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniştilor în relaţia cu investitorii (IR) şi pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii şi în guvernanţă corporativă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.