Rusia consideră inacceptabilă prezenţa oricărei infrastructuri militare a NATO sau a Statelor Unite în ţările vecine cu Afganistanul, a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov la o conferinţă internaţională dedicată problemelor afgane, transmite Reuters.
Afganistanul se învecinează cu China, Pakistanul, Iranul şi cu fostele republici sovietice Turkmenistan, Tadjikistan şi Uzbekistan, informează Agerpres.
Reuters preia de la agenţiile TASS şi RIA mai multe comentarii făcute de şeful diplomaţiei ruse la evenimentul găzduit de China la Tunxi, în provincia Anhui.
Lavrov a mai exprimat îngrijorarea Moscovei faţă de planurile Statului Islamic de a destabiliza Asia Centrală şi de a extinde instabilitatea până în Rusia. "Concentrarea de detaşamente ale Jamaat Ansarullah şi ale Mişcării Islamice din Uzbekistan în apropierea frontierelor afgano-tadjică şi afgano-uzbecă reprezintă un semnal îngrijorător", a avertizat el.
Ministrul de externe rus a anunţat că primul diplomat care reprezintă regimul talibanilor, ajuns la putere în Afganistan în august 2021, a fost acreditat şi şi-a început activitatea la Moscova de luna trecută.
El a mai arătat că relaţiile comerciale şi economice între Afganistan şi alte state din regiune sunt în creştere, ceea ce contribuie la o eventuală recunoaştere internaţională a noului guvern de la Kabul.
Anul trecut, o altă conferinţă internaţională dedicată Afganistanului a avut loc în Rusia, în încercarea de a realiza un acord de pace şi de a pune capăt luptelor între talibani şi guvernul afgan anterior. Deşi Moscova considera oficial că talibanii sunt o "organizaţie teroristă", reprezentanţii lor au fost primiţi de mai multe ori în Rusia pentru negocieri.
Ulterior eforturilor de mediere ale Rusiei, SUA şi aliaţii acestora şi-au retras forţele militare din Afganistan, încheind un conflict vechi de 20 de ani după ce guvernul de la Kabul a căzut, iar talibanii au preluat puterea. În urma acestei schimbări de situaţie, Rusia a organizat manevre militare în Tadjikistan şi şi-a întărit cu echipamente baza militară din această ţară.
Bubuie un nou scandal între Rusia și SUA - Serghei Lavrov: nu vom accepta baze militare în apropiere de Afganistan
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

7.840
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
7.840

4.694
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
4.694

1.922
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
1.922

17.174
De ce supremația aeriană a SUA s-a oprit în fața buncărelor iraniene de neatins
17.174

25.454
Bătaie între tricolori după ratarea calificării. Jurnaliștii turci descriu scene „șocante” în vestiarul jucătorilor români
25.454

12.295
Problema adresei de domiciliu de pe noua carte de identitate, rezolvată: Guvernul simplifică procedurile
12.295

24.667
Premieră absolută în SUA: Trump face mutarea pe care nu a îndrăznit să o facă niciun președinte în 165 de ani
24.667

4.459
VIDEO Le Figaro: În spatele videoclipurilor virale publicate de Casa Albă stă o strategie de diversiune a lui Donald Trump
4.459

16.171
Matematica divorțului Bolojan - Grindeanu. Cine are prima șansă să formeze alt Guvern
16.171

84.706
VIDEO Primul oraș din România care deja se pregătește pentru anul 2050: proiectul care va stârni invidie în regiune
84.706

12.199
Iranul a prezentat un set de cereri pentru încetarea războiului: Ce vor iranienii
12.199

2.476
STRATEGIA PUTERII INVIZIBILE — NOUA ARMĂ A RĂZBOIULUI INFORMAȚIONAL
2.476

5.161
Criza ascunsă despre care nu vorbește nimeni
5.161
















Comentează