Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bucharest International Jazz Competition și EUROPAfest, amânate pentru luna iulie

infomusic.ro
europafest

Festivalului internaţional EUROPAfest şi Bucharest International Jazz Competition, care urmau să aibă loc în luna mai, au fost amânate pentru luna iulie potrivit news.ro.

Într-un comunicat remis News.ro, organizatorii au precizat că, în urma anunţului din 6 aprilie făcut de preşedintele României, prin care a decretat prelungirea stării de urgenţă din cauza pandemiei de coronavirus cu înca o lună, festivalul internaţional EUROPAfest, aflat la ediţia a 27-a, şi Bucharest International Jazz Competition, aflat la ediţia a 14-a, programate pentru luna mai 2020, au fost mutate în a doua parte a lunii iulie.

„Confirmarea datei depinde de evoluţia stării generate de coronavirus atât în România, cât şi la nivel european şi mondial, ţinând cont că festivalul EUROPAfest reuneşte artişti din toată lumea”.

Festivalul internaţional EUROPAfest aduce anual pe scenă mai mult de 300 de muzicieni de jazz, blues, pop şi simfonic din Europa, America de Nord şi Australia.

EUROPAfest a primit, în 2005, Înaltul Patronaj al Casei Regale, iar din 2015 este festival EFFE | Europe’s finest festivals, titulatură oferită de Comisia Europeană şi Parlamentul European.

Bucharest International Jazz Competition este cotat între primele trei concursuri de jazz din Europa. Fiecare ediţie include concerte, jam sessions, workshop-uri şi masterclas-uri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.