Ungaria joacă dur: Budapesta condiționează finanțarea armelor pentru Ucraina de eliminarea OTP Bank de pe lista sponsorilor războiului

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 31-08-2023

Actualizat: 31-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: hungarianconservative.com

Ministrul maghiar de externe, Peter Szijjarto, a declarat joi, la plecarea la reuniunea informală a miniştrilor de externe ai UE, că se așteaptă la mari presiuni pentru finanţarea livrărilor de armament către Ucraina, dar Guvernul Ungariei nu va ceda până când nu vor fi îndeplinite anumite condiţii, conform MTI, relatează Rador.

Szijjarto a afirmat că Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, ar dori o întrevedere separată între patru ochi sau eventual la care să participe şi ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, pentru a convinge Ungaria să contribuie la finanțarea achizițiilor de armament pentru Ucraina.

„Firesc, nici acum nu vom ceda presiunilor. Până când nu vom primi o informarea detaliată şi clară pe ce au fost cheltuite cele aproximativ 50 - 70 de miliarde de euro, care au fost trimise până acum Ucrainei, şi până când OTP Bank nu va fi scoasă în Ucraina de pe lista aşa-zişilor sponsori internaţionali ai războiului, nu poate fi vorba despre o decizie asupra finanţării livrărilor de armament sau asupra oricărui lucru în privinţa Ucrainei" - a precizat ministrul ungar de externe.

„Nu poate funcţiona sistemul potrivit căruia, pe de o parte, Ungariei i se cere să plătească Ucrainei din banii contribuabililor maghiari, iar pe de altă parte, cea mai mare instituţie financiară din Ungaria, unde îşi au conturile trei milioane de oameni, să fie menţinută pe lista sponsorilor internaţionali ai războiului", a adăugat acesta.

„Toţi simt, văd şi ştiu că aceasta este un nonsens, iar până când nu va fi înlăturată această situaţie de nonsens, nu suntem dispuşi să discutăm nicio chestiune financiară", a mai declarat şeful diplomaţiei ungare.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri