DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit raport favorabil din partea comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci reunite

romaniaregional.ro
ministerul agriculturii

Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a primit marţi raport favorabil din partea comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci reunite, cu 18 voturi pentru şi 11 voturi împotrivă, scrie Agerpres.


Proiectul a trecut în forma propusă de Guvern cu cele două amendamente acceptate în Comisiile reunite de Agricultură din Parlament. 

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a menţionat că bugetul pentru anul 2019 are prevăzut pentru investiţii un procent de 38,91% din suma totală alocată, iar 51,9% pentru spijinirea producătorilor agricoli. 

MADR dispune în 2019 de un buget de 22,86 miliarde de lei, în creştere cu aproape 15% faţă de execuţia preliminată pentru anul 2018, de 19,91 miliarde de lei, fondurile urmând să fie alocate programelor pentru dezvoltarea agriculturii şi mediului rural, pescuitului şi afacerilor maritime. 

Pentru următorii doi ani, 2020 şi 2021, bugetul MADR este estimat la 18,69 miliarde lei, respectiv 18,49 miliarde lei, însă acesta va creşte semnificativ pentru 2022, sumele prevăzute fiind de 30,62 miliarde de lei.

Citește și: Bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale a primit raport favorabil din partea comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci reunite

Creditele de angajament în 2019 reprezintă 23,92 miliarde de lei, în scădere cu 7,55% faţă de anul anterior. 

Cheltuielile curente bugetare sunt estimate la 22,83 miliarde de lei în 2019, cu 14,33% mai mult faţă de anul anterior, în timp ce cheltuielile de personal ajung la 667 milioane de lei, cu 8,84% mai mult faţă de alocarea din anul anterior. 

Subvenţiile acordate producătorilor agricoli reprezintă 1,951 miliarde de lei, un plus de aproape 5% faţă de 2018, în timp ce sumele alocate din credite bugetare proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 reprezintă 17,85 miliarde de lei (+11,32%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.