Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bulgaria alocă 10 milioane de leva pentru a ajuta industria turismului

rachaelcurtis.theworldrace.org
Bulgaria

Tour-operatorii şi agenţiile de turism vor beneficia de un sprijin de zece milioane de leva, banii urmând să fie redirecţionaţi prin Programul pentru competitivitate şi inovare, au anunţat luni autorităţile de la Sofia, transmite Novinite.

Decizia a fost luată în urma întâlnirii dintre premierul Boyko Borissov, vicepremierul şi ministrul Turismului, Mariana Nikolova, ministrul Economiei, Lachezar Borisov, şi reprezentanţi ai Asociaţiei Viitorul Turismului, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Tudose, atac devastator la adresa PNL și USR-PLUS: ‘Mor oamenii cu zile, dar puritanii politicii românești se bat pe transferuri îmbibate de principii’

Companiile care vor să primească ajutor vor depune luna aceasta o cerere la Ministerul Turismului, iar suma pe care o pot primi nu depăşeşte 10% din venitul înregistrat în 2019.

"Banii nu sunt suficienţi, dar este o gură de aer proaspăt pentru sectorul turismului. Cererile vor fi analizate rapid", a dat asigurări Mariana Nikolova.

Pavlina Ilieva, de la Asociaţia Viitorul Turismului, a subliniat că industria are nevoie de un ajutor de 150 milioane de leva, dar este important că se începe cu cei zece milioane de leva.

Citește și: Moment penibil pentru Nelu Tătaru la unitatea mobilă de Terapie Intensivă din Galați: ‘Ați văzut și dumneavoastră ce s-a întâmplat’

Premierul Borissov a atras atenţia că pierderile pentru sectorul turismului din Europa sunt imense, iar datele privind evoluţia economiei sunt îngrijorătoare. Guvernul se aşteaptă la un declin al economiei bulgare de 3% în acest an, în timp ce Comisia Europeană previzionează o scădere de 7,2% în 2020.

Parlamentul Bulgariei a aprobat iniţiativa Guvernului privind reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru restaurante şi servicii de catering până la 9%, de la 20%, începând din luna iulie a acestui an, în ideea de a ajuta industria ospitalităţii să îşi revină după pandemie.

Cota redusă de TVA, care va fi valabilă până la finele anului 2021, este văzută ca o măsură temporară de sprijin. Reducerea nu va afecta şi băuturile alcoolice vândute în restaurante şi de serviciile de catering, care vor fi supuse în continuare unei cote de TVA de 20%.

Citește și: Ultimă oră! Traian Băsescu face praf, în direct, alianța PNL-USR-PLUS: ‘Alianța marxisto-liberală’

Turismul este responsabil pentru aproximativ 12% din Produsul Intern Brut al Bulgariei şi oferă un loc de muncă pentru mii de persoane.

Guvernul de la Sofia a oferit subvenţii pentru zborurile charter şi a redus tarifele de concesionare, astfel încât operatorii plajelor să poată oferi şezlonguri mai ieftine şi să ţină litoralul sigur şi dezinfectat.

Peste nouă milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria anul trecut, iar oficialii de la Ministerul Turismului mizau pe o creştere de 10% în 2020.

Bulgaria, ţară cu o populaţie de aproape 7 milioane de locuitori, a fost afectată de coronavirus într-o măsură relativ mică până acum, dar numărul cazurilor detectate a crescut în ultimele săptămâni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.