Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bulgaria ar putea 'fura' fața României în Schengen: 'Sofia are toate şansele să fie admisă pe 8 decembrie'

schengen

Ministrul bulgar al justiţiei, Krum Zarkov, a declarat că decizia privind aderarea Bulgariei la Schengen va fi luată pe 8 decembrie, iar ţara sa are toate şansele să obţină un rezultat - să fie recunoscut dreptul său de a face parte din Spaţiul Schengen, informează Rador.

Zarkov a adăugat că în ultimele luni, Bulgaria a reuşit să atragă sprijinul instituţiilor europene la cel mai înalt nivel pentru soluţionarea problemei. De asemenea, au fost efectuate şi mai multe verificări la graniţa bulgară, concluzia fiind că Bulgaria îndeplineşte cerinţele Schengen. "Avem ultimul obstacol - poziţia Ţărilor de Jos. Eu cred că Ţările de Jos vor avea poziţia corectă, pentru că nu există niciun argument practic pentru a se opune. Am avut o abordare frontală şi sinceră, punând totul pe masă şi arătând ce anume se realizează. Toate incidentele de la frontieră, inclusiv cele tragice, ar trebui să fie un semnal pentru partenerii noştri europeni, inclusiv pentru Ţările de Jos, că Bulgaria face sacrificii pentru securitatea lor şi că admiterea în Schengen îmbunătăţeşte securitatea, nu invers", a comentat Zarkov.

Declarațiile de la Sofia sunt făcute în contextul în care președintele României a spus în urmă cu aproximativ o săptămână că ziua de 8 decembrie nu reprezintă un termen final pentru țara noastră.

"Cred că s-a vehiculat 8 decembrie ca şi un termen final, ceea ce nu este. 8 decembrie este prima posibilitate când această chestiune poate fi discutată şi interesul meu, al nostru este ca atunci când se votează să avem un vot clar pentru accesul României la Schengen. Nu este util pentru absolut nimeni să forţăm un vot care poate nu este cel aşteptat. Asta apropo de data de 8 decembrie. Şansele României sunt relativ bune. Avem şanse bune să fim acceptaţi în spaţiul Schengen, dar cum am mai spus nu există o garanţie pentru asta. Sunt state membre din Uniune care mai au întrebări pentru noi, care mai au întrebări pentru sistemul Schengen", a spus președintele României, Klaus Iohannis.

Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, și cancelarul Karl Nehammer au anunțat că sunt împotriva primirii României și Bulgariei în Schengen și s-ar putea opune prin veto, în timp ce susțin aderarea Croației. Vicecancelarul austriac Werner Kogler, lider al partidului Verzii, partener al conservatorilor la guvernare, spunea însă că susține aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, nefiind de acord cu poziția celor doi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.