Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), prin care Comisia Europeană monitorizează progresele Bulgariei în reformarea sistemului său judiciar şi în combaterea corupţiei, va fi probabil înlocuit anul viitor de controale specifice - este una dintre concluziile întrevederii avute joi, la Bruxelles, de prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi premierul interimar bulgar, Boiko Borisov, transmite BTA, conform agerpres.
Citeşte şi: Putin trage linie: 'Următoarea etapă în Siria va fi încetarea totală a focului'
Participant joi la Consiliul European de iarnă, oficialul bulgar a declarat că raportul elaborat de Comisia Europeană şi prevăzut a fi prezentat în luna ianuarie nu va fi ultimul din cadrul MCV.
''Sper că eforturile noastre sunt apreciate şi că efectul va fi foarte bun dacă rămânem angajaţi pe acelaşi parcurs. Mă refer la ridicarea MCV şi înlocuirea sa cu ceea ce au toate celelalte ţări europene (cu excepţia României, n.r.): controale tematice sau controale de la caz la caz. Acest lucru va schimba mecanismul cu ceva care este aplicabil tuturor ţărilor'', a explicat Borisov.
El a evitat să răspundă întrebărilor legate de viitorul comisar european din partea Bulgariei, după ce Kristalina Gheorghieva a anunţat la finalul lunii octombrie că va părăsi Comisia Europeană pentru a deveni, din 2 ianuarie 2017, director executiv al Băncii Mondiale.
În urmă cu câteva zile, Boiko Borisov subliniase că persoana desemnată viitor comisar european va trebui să aibă consensul parlamentului şi că nominalizarea va trebui să fie făcută de viitorul guvern de la Sofia cu atribuţii depline.
Comentează