Bulgaria solicita UE sa nu conditioneze aderarea la Schengen de raportul MCV

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 11-02-2015

Actualizat: 11-02-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Vicepremierul bulgar pentru politica europeana, Meglena Kuneva, a facut un nou apel catre statele din Schengen ca Bulgaria si Romania sa fie primite in zona de libera circulatie - ca un pas pentru consolidarea Spatiului Schengen. În cadrul Consiliului pentru Afaceri Generale de la Bruxelles, Kuneva a solicitat ca aderarea la Schengen sa nu fie conditionata de raportul Mecanismului de Verificare si Cooperare, deoarece acest lucru este contraproductiv din punctul de vedere al combaterii terorismului:

"Nu pot fi puse in pericol tari precum Bulgaria sau Romania, cu o frontiera externa mare, in zone cu probleme ale lumii, ca mecanism de presiune pentru a indeplini angajamentele asumate in cadrul justitiei si afacerilor interne. Nu pot explica aceste lucruri cetatenilor bulgari, care au toate drepturile sa insiste sa avem toti sanse de a fi un stat mai sigur. Nu se poate ca Schengen sa fie un mijloc de presiune intr-un moment in care luptam impotriva terorismului", a spus vicepremierul bulgar.

Meglena Kuneva se asteapta ca la summitul de joi de la Bruxelles, aceasta problema sa fie discutata din nou, impreuna cu posibilitatile pe care le ofera Bulgaria de combatere a traficului de arme in Balcani. Masurile impotriva terorismului vor fi o tema principala a acestei reuniuni.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri