Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 11-08-2025 11:02

Actualizat: 11-08-2025 14:25

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar rulajul se cifra la 1,54 miliarde de lei (305,14 milioane de euro), după 40 de minute de la debutul tranzacţiilor

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,11%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere de 0,09%, potrivit Agerpres.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,88%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,03%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o apreciere de 0,04%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor creştea cu 0,40%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în scădere cu 0,62%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Carbochim (7,27%), Altur (+5,96%) şi Grupul Industrial Electrocontact (+4,17%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Prefab (-8,33%), Transilvania Broker de Asigurare (-1,42%) şi BRD - Groupe Societe Generale (-0,99%).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri