Bursa de la Bucureşti a deschis pe verde şedinţa de tranzacţionare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi, iar rulajul se cifra la 13,485 milioane de lei (2,714 milioane de euro), după primele 40 de minute de la debutul tranzacţiilor, informează Agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,84%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere de 0,80%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,80%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,73%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era singurul în creştere cu 0,60%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,84%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Sphera Franchise Group (+4,29%), Electromagnetica (+3,96%) şi Romcab (3,63%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Condmag (-12,5%), Chimcomplex SA Borzeşti (-2,25%) şi SSIF BRK Group (-2,24%).
Comentează