Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 93,2 milioane de lei (18,8 milioane de euro).
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Hidroelectrica - un rulaj de 5,57 milioane de lei, Banca Transilvania, cu 4,15 milioane de lei, şi Romgaz, cu 3,20 milioane de lei, potrivit Agerpres.
Indicele principal BET a urcat cu 0,38%, până la 14.833,18 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 0,40%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în urcare cu 0,29%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,08%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,18%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,52%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe plus cu 0,75%.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Comelf (+6,56%), Electroargeş (+4,84%) şi Chimcomplex (+3,19%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Energopetrol (-14,75%), Prebet (-3,36%) şi Artgo (-2,23%).
Comentează