Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor a coborât la 30,8 milioane de lei (6,37 milioane de euro), de la 38,65 milioane de lei (7,99 milioane de euro), nivel consemnat în ziua precedentă potrivit Agerpres.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,27%, la 8.695,98 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o scădere similară, de 0,27%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,40%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat un recul de 0,85%.
În ceea ce priveşte indicele care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, BET-NG, acesta s-a depreciat cu 0,15%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,69%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondul Proprietatea au generat tranzacţii în valoare de 6,22 milioane de lei, urmate de titlurile Nuclearelectrica, cu 4,78 milioane de lei, şi OMV Petrom, cu 4,42 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electroargeş, în creştere cu 4,02%, cele ale Altur (+3,85%) şi Cemacon (+3,23%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Nuclearelectrica (-4,77%), Erste Group Bank (-4,5%) şi Oil Terminal (-2,5%).
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de miercuri
Explorează subiectul
Articole Similare

210
INS respinge acuzațiile lui Marcel Ciolacu privind recesiunea tehnică: “Nu e nicio coafare a datelor!”
210

9
Creștere moderată a prețurilor de consum în SUA, sub prognoze
9

1.266
Moise Guran îl laudă pe Ilie Bolojan după ce România a intrat în recesiune: Pompierul a venit cu toporul
1.266

11
Evoluții financiar-bancare și bursiere la nivel global
11

14
Şeful OMC cere reformarea sistemului comercial global
14

680
Importurile ieftine din China, sub lupa ANAF: TVA și taxe neîncasate, amenzi egale cu prejudiciul
680

12
Acţiunile societăţii Bucur SA vor intra la tranzacţionare pe piaţa principală a BVB
12

1.285
Bătălia cifrelor! Marcel Ciolacu susține că Eurostat face lumină în cazul datelor cosmetizate de "propaganda lui Bolojan", după ce România a intrat în recesiune tehnică
1.285

11
Șeful Gazprom, Alexei Miller, reconfirmat în funcție pentru încă cinci ani
11

11
ByteDance negociază vânzarea diviziei de jocuri Moonton
11

3.194
PSD îl somează pe premier: „Schimbați-vă sau vă schimbăm! Această direcție nu poate continua!”
3.194

123
Cristian Socol avertizează: „România a intrat într-o recesiune profundă”. Critici dure la adresa austerității
123

5.362
Efect fulger după intrarea în recesiune: Ratele românilor cu credite vor crește chiar și cu 50% (Avocat)
5.362

















Comentează