Bursa de la Bucureşti a închis în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar valoarea totală a operaţiunilor a fost de 53,51 milioane de lei (10,77 milioane de euro).
Cele mai tranzacţionate companii pe Piaţa Reglementată au fost Hidroelectrica, cu un rulaj de 7,82 milioane de lei, Banca Transilvania, cu 6,24 milioane de lei, şi Fondul Proprietatea - 4,65 milioane de lei, potrivit Agerpres.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,90%, până la 13.896,56 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere cu 0,88%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în scădere cu 0,98%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,54%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa în coborâre cu 1,30%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,78%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat un declin de 0,72%.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag (+11,11%), Promateris (+4,19%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+3,50%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Turbomecanica (-7,10%), Artego (-5,63%) şi Şantierul Naval Orşova (-4,58%).
Comentează