Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de vineri, cu tranzacţii de 1,3 milioane de lei (266.833 euro), efectuate în primele 35 de minute de la începerea operaţiunilor.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, a consemnat o apreciere cu 0,12%, iar indicele BET-Plus, ce arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,13%, potrivit Agerpres.
De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un avans uşor, de 0,07%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a câştigat 0,09%.
La indicele BET-FI al SIF-urilor s-a înregistrat o scădere de 0,19%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 0,10%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era pe plus cu 0,13%.
Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Zentiva (+5,05%), Impact (+2,21%) şi Electromagnetica (+1,35%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Prefab (-9,68%), Socep (-6,98%) şi Evergent Investments (-2,62%).