Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CAB `sfidează` magistratul TB și îl repune în libertate pe fostul șef `cămătar` din Jandarmerie-Acesta fusese plasat în arest la domiciliu pentru `interferențe`

judecator justitie

Un judecător de la Curtea de Apel București a admis, definitiv, contestația fostului șef al Bazei de Administrarea și Deservire (BAD) a Jandarmeriei, colonelul Marian Corcodel, și a stabilit revocarea măsurii arestului la domiciliu luată de magistratul TB care efectuează cercetarea judecătorească în dosarul de crimă organizată  a acestuia.

Colonelul Marian Corcodel a fost plasat, în 9 martie, în arest la domiciliu de judecătorul care analizează cazul său, după ce acesta a încercat manipularea mai multor martori ai DIICOT  pentru ca acesștia să dea declarații favorabile lui în instanță.

Concret, după începerea judecării efective a dosarului de crimă organizată, camătă, șantaj, al lui Marian Corcodel, instanța a început audierea martorilor acuzării.

La unul dintre termenele de audiere, unul dintre martori a dat declarații opuse celor date în fața anchetatorilor DIICOT la momentul cercetărilor.

În acest caz, procurorul de ședință al DIICOT s-a autosesizat și a deschis pe numele respectivului martor un dosar de cercetare penală, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Între timp, la dosarul de la instanță magistratul de caz a mai primit sesizări că și în cazul altui martor al anchetatorilor ar fi existat demersuri de manipulare a declarației pe care acesta urma să o dea în fața judecătorului de la Tribunal.

Astfel, instanța, din oficiu, a luat în discuție luarea măsurii arestului la domiciliu față de fostul colonel Marian Corcodel, măsură pe care a și consfințit-o prin decizie, ce poate fi atacată la Curtea de Apel București.

„În temeiul art. 220 C.pr.pen. dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul Corcodel Marian, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 08.03.2022 la 06.04.2022 inclusiv.

În temeiul art. 221 alin. 1 C.pr.pen. impune inculpatului obliga?ia de a nu părăsi imobilul situat în localitatea Tunari, strada Tudor Arghezi nr. 7, jud. Ilfov fără permisiunea instan?ei de judecată.

În temeiul art. 221 alin. 2 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, impune inculpatului obliga?ia de a se prezenta în fa?a organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat.

În temeiul art. 221 alin. 2 C.pr.pen. pe durata arestului la domiciliu, impune inculpatului obliga?ia de a nu comunica cu inculpații, martorii sau persoana vătămată/partea civilă.

În temeiul art. 221 alin. 4 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obliga?iilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Desemnează obligația verificării periodice a respectării măsurii arestului la domiciliu precum în sarcina organul de politie în a căror rază teritoriala se afla imobilul în care se va executa măsura arestului la domiciliu.

În temeiul art. 206 alin. 4 C.pr.pen. dispoziția de luare a măsurii arestului la domiciliu este executorie.

Respinge ca neîntemeiata cererea de luare a măsurii arestului la domiciliu fa?ă de inculpatul Cristescu Octavian invocată din oficiu.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.03.2022.”, se arată în decizia de miercuri a magistratului TB.

Citește și : OMERTA șefilor Jandarmeriei descoperită de DIICOT - Cum au păstrat tăcerea ani de zile

Profilul unui „vătaf„ din Jandarmerie

Procurorii DIICOT Central l-au trimis în judecată pe fostul șef al Bazei de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române, Marian Corcodel, pentru fapte de crimă organizată precum grup constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și delapidarea instituției publice.

Alături de acesta vor mai răspunde în fața judecătorilor doi foști ofițeri ai serviciilor de informații a MAI, respectiv Daniel Iancu Preoteasa, locotenent-colonel și funcția de prim-adjunct (împuternicit) al comandantului al Bazei de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”constituirea unui grup infracțional organizat”, ”complicitate la camătă” și ”complicitate la delapidare în formă continuată” și Octavian Cristeascu colonel, în cadrul Direcției Generale de Protecție Internă a M.A.I., pentru săvârșirea infracțiunii de „constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta normativă a sprijinirii”.

Legat de faptele de delapidare ale lui Corcodel DIICOT explică faptul că aceste folosea în mod curent resursele instituții pentru petreceri de natură privată ce aveau loc cu preponderență la Baza Jandarmeriei cunoscută generic sub denumirea ”Cavaleri”.

DIICOT arată că lista lui Marian Corcodel nu se limita la zidurile unității, între invitații săi de seamă la aceste petreceri unde se consumau bunurile globale ale Jandarmeriei Române, numărându-se și înalți oficiali sau chiar procurori și judecători.

Profilul creionat de procurorii DIICOT

„Această susținere a fost generată de-a lungul timpului și de faptul că inculpatul Marian Corcodel, prin stilul propriu, dar și prin abilități native sau cultivate de-a lungul vieții și evoluției profesionale, a reușit să obțină ”simpatie” din partea superiorilor ierarhici, la aceasta contribuind uneori și diverse forme de îndatorare, în general morală, pe care inculpatul reușea să și le atragă în mod discret, prin prestarea unor servicii aparent neînsemnate, furnizarea unor bunuri de valoare relativ redusă, respectiv facilitarea unor relaționări în mediul de afaceri sau în alte structuri din M.A.I”, se arată în dosarul trimis judecătorilor.

Activitățile infracționale derulate de Corcodel, Preoteasa și Georgică Băbănău, „focalizate în principal pe comiterea infracțiunilor de camătă și delapidare, erau de notorietate în colectivul Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei, printre cadrele militare fiind chiar uzitată expresia ,,ai cardul la Corcodel” atunci când se dorea a fi ilustra situația persoanei, provenind din rândul subordonaților, care ajungea să fie îndatorată/debitoare inculpatului, cu sau fără dobândă (au existat situații în care, pentru a-și dovedi mărinimia și generozitatea, inculpatul nu pretindea dobânzi pentru sumele acordate), situație în care cardul debitorului era predat la cerere inculpatului cu titlu de garanție.

Expresie a unei mentalități de ”vătaf”, în calitatea deținută inculpatul Marian Corcodel a dispus în interes propriu de bunurile instituției publice pe care o conducea și care prin statutul de unitate militară ar fi trebuit, cel puțin teoretic, să genereze sentimente de încredere/siguranță/securitate sporite nu doar pentru personalul angajat, cât mai ales pentru societate. În realitate, comportamentul inculpatului a fost perceput de subordonați ca fiind unul discreționar, beneficiind de dotarea și logistica B.A.D.-ului în mod nelimitat pentru satisfacerea intereselor personale sau ale grupului de apropiați, în detrimentul și în paguba instituției Jandarmeriei Române”, se mai arată în dosar.

Satisfacererea interesului personal

„Păstrându-ne pe linia unei analize obiective decurgând din materialul probator administrat în cauză reținem că activitatea derulată de inculpatul Corcodel Marian a fost destinată în primul rând satisfacerii interesului personal și a prestării unor ”servicii”, ce excedau atribuțiilor sale de serviciu, în folosul unor persoane ce îndeplineau diverse funcții publice cu privire la care inculpatul considera că l-ar putea ajuta în ascensiunea sa în plan profesional și, eventual, să-i confere impunitate în situația declansării unor cercetări împotriva sa, indiferent de natura acestora.

Controalele efectuate de-a lungul timpului la Baza de Administrare și Deservire a Jandarmeriei, de către eșaloanele superioare din cadrul I.G.J.R. și M.A.I., au fost, de cele mai multe ori, pur formale, și nu au identificat existența unor probleme importante.

Relevante în sensul satisfacerii interesului propriu și ale grupului de interese sunt petrecerile organizate din dispoziția inculpatului CORCODEL MARIAN la Complexul de pregătire, cazare și agrement ,,Felix Țopescu” din Băneasa, o subunitate a Bazei de Administrare și Deservire a Jandarmeriei, cunoscută informal sub titulatura ,,La cavalerie””, mai notează procurorul care l-a trimis în judecată pe fostul șef al BAD.

Mega dosarul de camătă și delapidare al DIICOT care îl are la centru pe fostul șef al Bazei de Administrare și Deservire (BAD) a Jandarmeriei Române, Marian Corcodel scoate la lumină practici incredibile ale întregii structuri din MAI.

Mai precis o informație vitală furnizată de procurorul DIICOT care a instrumentat dosarul este aceea că șefii cei mai mari ai Jandarmeriei, de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR), știau despre practicile cu iz penal ale subordonatului lor, Marian Corcodel, dar au păstrat tăcerea.

STIRIPESURSE va prezenta în detaliu culisele acestui caz șocant unde omerta se pare că înlocuiește onoarea care ar trebui să caracterizeze angajații acestei structuri de forță a statului român.

Bețe în roatele DIICOT

Citește și: Fost șef de la vârful Jandarmeriei EXECUTAT SILIT de 'vătaful' Corcodel pentru un 'un împrumut' - Cum îi ținea șeful BAD la degetul mic pe mai marii IGJR

Anchetatorii arată printre altele în dosarul transmis judecătorilor că pe parcursul anchetei Marian Corcodel și Daniel Preoteasa au încercat să facă acorduri de recunoaștere a vinovăției, pentru a scăpa cu pedepse mai blânde pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați.

Cu toate acestea, se arată în dosar, acordurile nu au fost admise de procurorul de caz pe motiv că cei doi au comis fapte mult prea grave ca să fie sancționate la sfert din pedeapsa posibilă ce ar putea fi dictată de judecători.

Totodată, explică DIICOT, Corcodel nici măcar nu recunoștea integral starea de fapt așa cum cere articolul care prevedere încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, ci oferea procurorului doar detalii formale.

„În cursul urmăririi penale, prin apărători aleși, inculpații Marian Corcodel și Daniel Preoteasa au formulat cereri de încheiere a unor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, primul inculpat recunoscând doar formal, iar cel de-al doilea în mod detaliat, comiterea faptelor ce le-au fost reţinute în sarcină şi acceptând încadrarea juridică a acestora așa cum a fost ea reținută în cuprinsul ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale.

Motivat de împrejurarea că demersul inculpaților a fost condiţionat de aplicarea unor pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, ceea ce raportat la gravitatea faptelor săvârşite s-a apreciat de către organul de urmărire penală ca fiind insuficientă, în cursul urmăririi penale nu s-a dat curs încheierii unor astfel de acorduri”, se arată în dosarul DIICOT.

Fișă de dosar

Procurorii DIICOT Central l-au trimis în judecată pe fostul șef al Bazei de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române, Marian Corcodel, pentru fapte de crimă organizată precum constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și delapidarea instituției publice.

Alături de acesta vor mai răspunde în fața judecătorilor doi foști ofițeri ai serviciilor de informații a MAI, respectiv Daniel Iancu Preoteasa, locotenent-colonel și funcția de prim-adjunct (împuternicit) al comandantului al Bazei de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”constituirea unui grup infracțional organizat”, ”complicitate la camătă” și ”complicitate la delapidare în formă continuată” și Octavian Cristescu colonel, în cadrul Direcției Generale de Protecție Internă a M.A.I., pentru săvârșirea infracțiunii de „constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta normativă a sprijinirii”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.