Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cadavrul unui bărbat a fost găsit în albia râului Bistriţa în Piatra-Neamţ

mediafax.ro
ambulanță pompieri smurd

Cadavrul unui bărbat a fost găsit, luni, la confluenţa dintre pârâul Cuejdi şi râul Bistriţa, în zona Pieţei Centrale din municipiul Piatra-Neamţ.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că paramedicii sosiţi la faţa locului au constatat că victima era decedată.

"Pompierii au scos din apă un bărbat care nu prezenta semne vitale", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

La faţa locului s-au deplasat şi poliţiştii criminalişti care au început o anchetă, potrivit Agerpres.ro.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că în albia râului Bistriţa a fost identificat corpul unei persoane. La acest moment se desfăşoară activităţi în vederea stabilirii identităţii acesteia", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.