DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Călin Popescu Tăriceanu SE OPUNE remanierii propuse de Dăncilă: E nevoie de RESTRUCTURARE prin votul Parlamentului

calin popescu tariceanu congres psd

Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că nu este de acord cu varianta remanierii, emisă de premierul Viorica Dăncilă, spunând că în prezent Guvernul funcționează din inerție și este nevoie de un gest puternic, de forță al șefului Executivului.

"Nu sunt mulțumit cu acest răspuns (n..r.: al premierului Viorica Dăncilă, privind remanierea) și am să vă explic despre ce este vorba pentru că am văzut în ultimele zile și foarte multe comentarii neavenite, aprecieri că ALDE șantajează premierul sau PSD. Nu poate fi vorba de un asfel de lucru pentru că nu cerem nimic. Nu am cerut posturi guveramentale, avem. Nu am cerut alte poziții sau avantaje care să poată să îndreptățească folosirea acestui termen. Am avut însă o discuție cu doamna premier în care, bazat pe experiența mea de premier, i-am recomandat să încerce să gândească o restartare a guvernării, în sensul de a-i da posibilitatea să treacă din această defensivă în care se află Guvernul, și practic și coalția, de o bună bucată de vreme, într-o situație de ofensivă. Pentru asta ar fi fost nevoie și ar fi nevoie de câteva lucruri esențiale: un program de guvernare regândit pe baza programului de guvernare care a fost votat în Parlament, o asumare a obiectivelor care se pot realiza până la termen, o propunere de noi obiective, o reformă a unor instituții ale statului și nu în ultimul rând o restructurare a echipe guvernamentale care să șteargă această impresie de lipsă de competență, care trebuie să recunoaștem planează asupra guvernului existent", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, într-un interviu pentru MEDIAFAX.

Președintele ALDE susține că varianta optimă este restructurarea prin votul în Parlament, iar pentru acest lucru este nevoie de o majoritate confortabilă.

"Dacă vrem nu să ne mulțumim, așa cum mi se pare mie în cazul PSD că performanța pe care vor să o atingă -participarea la turul unu al alegerilor și eventual intrarea în turul doi și cu siguranță pierderea alegerilor prezidențiale- și vor mai mult decât atât, câștigarea prezidențialelor, sigur că și în perspectiva alegerilor care urmează la anul este nevoie de un gest puternic, de forță, care să arate hotărârea premierului, capacitatea de a fi liderul acestui partid și de a fi liderul Guvernului, de a impune o linie de guvernare. Senzația mea este că în momentul de față Guvernul funcționează, poate nu numai guvernul, instituțiile care țin de administrația centrală, funcționează din inerție. Nu există o direcție clară care să se fi dat și pe care să o urmeze", a mai spus președintele ALDE.

"Îi rog pe colegii din PSD să se gândească foarte serios la acest subiect, care ne dă posibilitatea să mergem mai departe, nu să ne mulțumim să terminăm târâș-grăpiș o guvernare. Ambiția mea nu este asta. Pentru mine și pentru colegii mei nu funcțiile în Guvern sunt importante. Nici pe mine președinte al Senatului, că am auzit că sunt critici care consideră că ALDE nu dorește să iasă de la guvernare că eu am să îmi pierd funcția de președinte al Senatului. Complet greșit. Nu vreau să fac parte dintr-o guvernare impotentă. Am auzit și alte expresii de genul “câinele nu pleacă de la măcelărie”, vedeți proverbe savante din popor, eu vreau să îi anunț pe foarte mulți că colegii mei sunt vegetarieni", a mai spus Tăriceanu.

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, luni, că PSD nu acceptă un ultimatum din partea ALDE, precizând însă că social democrații iau în calcul "o remaniere a miniștrilor care nu au performat și ajustarea programului de guvernare", dar nu va merge pe varianta restructurării.

Interviul integral cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu va fi publicat de mediafax și Gandul.info marți, ora 20.00.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.