Călugărițele din Austria care au cucerit internetul, lăsate să revină în mănăstire doar dacă renunță la... social media

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 28-11-2025 19:50

Article thumbnail

Sursă foto: Women in the World

Cele trei călugărițe în vârstă de peste 80 de ani care au devenit un fenomen online după ce au evadat dintr-un azil de bătrâni au primit permisiunea de a rămâne în fosta lor mănăstire, abandonată în prezent - însă doar dacă renunță complet la activitatea de pe rețelele de socializare, relatează The Guardian. Deocamdată, ele nu au acceptat oferta oficială a bisericii.

Bernadette (88 de ani), Regina (86 de ani) și Rita (82 de ani), toate foste profesoare la școala mănăstirii Goldenstein din Elsbethen, au părăsit în septembrie căminul de bătrâni în care fuseseră plasate și au revenit prin efracție în vechea lor casă monahală de lângă Salzburg. Evadarea lor spectaculoasă a atras rapid atenția internetului, transformându-le în personaje virale cu mii de susținători.

Fani, ajutor local și o comunitate online uriașă

Povestea celor trei femei a făcut înconjurul lumii datorită videoclipurilor și mesajelor postate pe platformele sociale. Internauții le-au încurajat și le-au trimis mesaje de sprijin, iar localnicii și foști elevi le-au oferit hrană, îmbrăcăminte, îngrijire medicală și chiar pază. Pentru a le facilita accesul în camerele lor din clădirea veche, susținătorii au montat un telescaun până la etajul al treilea.

Totuși, oficialii bisericii au considerat situația nesigură. Superiorul lor, părintele Markus Grasl, de la Abația Reichersberg, a insistat că femeile trebuie mutate într-un azil catolic, susținând că nu pot trăi în siguranță în mănăstirea de piatră.

El le-a acuzat în repetate rânduri că și-au încălcat jurămintele — acuzații respinse categoric de călugărițe.

Biserica cedează parțial: pot rămâne, dar fără internet și fără vizitatori

Vineri, responsabilii bisericii au revenit asupra deciziei și au transmis că cele trei pot rămâne la Goldenstein „până la o nouă notificare”. Preotul Grasl a propus un acord menit să rezolve disputa. Călugărițele nu au fost încă de acord cu acordul, dar negocierile continuă.

Reprezentanții bisericii le-au propus călugărițelor să li se ofere îngrijire adecvată și asistență medicală, iar un preot va fi la dispoziția lor pentru a sluji. În ultimele luni, preoții au fost introduși clandestin în capela mănăstirii abandonate pentru a sluji, împotriva voinței autorităților bisericești.

Printre condițiile pentru ca femeile să rămână în mănăstire se mai numără încetarea oricărei activități pe rețelele de socializare și interzicerea accesului vizitatorilor din exterior. Totodată, în cazul în care starea de sănătate a femeilor se deteriorează, acestea vor fi transferate la azilul de bătrâni Elsbethen fiind plasate pe lista de așteptare de acolo.

       

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri