Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Camelia Gavrilă, deputat PSD de Iaşi: 'Bursele școlare - forme importante de sprijin educațional și recunoaștere valorică'

arhiva personala
Camelia Gavrila

Al doilea val de pandemie nu trebuia să surprindă pe nimeni, acesta era anunțat de specialiști încă din luna mai, iar autoritățile naționale sau locale ar fi trebuit să se pregătească mult mai temeinic. Alegerile locale, luptele politice din campania electorală au predominat, însă, iar guvernul și autoritățile au trecut în plan secund îndatoririle lor complexe, inclusiv în domeniul educației. Rectificările bugetare făcute, de obicei, în lunile iulie/august nu au vizat primordial domeniul educației, sprijinirea financiară a elevilor prin burse, deși sunt argumente solide pentru un asemenea demers, mai ales în contextul lipsei dramatice a infrastructurii digitale la nivelul școlilor, afirmă deputatul PSD Camelia Gavrilă, într-un comunicat de presă.

"Chiar dacă au fost făcute numeroase analize și studii în timpul pandemiei despre consecințe în plan educațional, despre accesul elevilor proveniți din grupuri defavorizate la tehnologie, la internet și tablete, se observă faptul că 2.296 de unități administrative-teritoriale din România (70,21%) nu acordă bursele sociale pentru elevi, conform studiului „Raportul privind acordarea burselor pentru elevi la nivel național în anul școlar 2019-2020”.

Legislația din educație a prevăzut constant obligația unor programe sociale, acordarea unor facilități și categorii diferite de burse pentru elevi și studenți. Calitatea educației presupune o viziune coerentă, resurse umane bine pregătite, o abordare curriculară modernă, investiție în infrastructura școlară și universitară, dar și măsuri sociale pentru accesul elevilor și studenților la un învățământ de calitate și la inserția ulterioară pe piața muncii.

În acest sens, aspectele statistice din studiul menționat arată faptul că din 3.182 de autorități publice locale, doar 180 (5,66%) acordă integral burse școlare pentru elevi, cu respectarea cadrului legal în vigoare. Astfel, în 3.002 de unități administrativ-teritoriale dreptul la burse școlare este încălcat, acestea fiind  acordate parțial.

La nivel național, doi din cinci copii cu vârsta cuprinsă între 0-17 ani sunt supuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, dar cu siguranță știm că această cifră este substanțial mai mare, situație accentuată în perioada pandemică.

Conform art. 82 alin. (2) din LEN nr. 1/2011, consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București au obligația ca anual să adopte o hotărâre privind stabilirea cuantumului și numărului celor patru categorii de burse pentru elevi: performanță, merit, studiu și ajutor social. Legea prezintă și sursa de finanțare a acestor burse, iar cheltuielile cu bursele elevilor trebuie asigurate complementar de către autoritățile publice locale, cât și de statul român prin sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Din 98 de unități administrative, în condițiile unor dificultăți și limitări financiare cunoscute, la nivelul județului Iași se constată acordări parțiale, dar tabloul general este totuși peste media regăsită la nivel național: 2 UAT-uri (2,04%) acordă burse integral, conform prevederilor legale, 58 UAT-uri (59,18%) acordă cel puțin o categorie de bursă, 56 UAT-uri (57,14%) acordă burse de ajutor social, 17 UAT-uri (17,35%) acordă burse de merit, 11 UAT-uri (11,22%) acordă burse de studiu și doar 6 autorități administrative (6,12%) acordă burse de performanță.

Rolul burselor școlare este acela de a recunoaște performanțele educaționale și rezultatele bune la învățătură obținute, dar și de a sprijini accesul la educație al elevilor din medii defavorizate. Contextul epidemiologic și situația tot mai alarmantă a școlilor din România impun soluții urgente, preocupări pentru domeniul educațional și sprijin financiar pentru acoperirea unor cheltuieli necesare (tablete, acces la internet, manuale etc.)

În acest sens se impun câteva recomandări:

  1. Guvernul trebuie să stabilească anumite cuantumuri minime privind bursele elevilor, pentru a se evita situațiile nefericite de acordare a unor burse în cuantum nesemnificativ;
  2. Inspectoratele școlare județene au rolul de a solicita, în baza reglementărilor, respectarea obligațiilor legale de a se acorda, în mod adecvat și constant,  burse școlare, inclusiv monitorizarea acestor demersuri;
  3. Conștientizarea și sensibilizarea autorităților locale să acorde preponderent   bursele, pentru că acestea sunt forme utile de completare a accesului elevilor la un nivel superior de pregătire, de achiziție a materialelor școlare și a echipamentelor electronice necesare;
  4. Instituția Prefectului are competența de a verifica respectarea hotărârilor date de UAT-uri, privind obligativitatea acordării burselor școlare, în conformitate cu legile existente.

Pregătirea elevilor, adaptarea lor la cerințele de educație și formare în societatea actuală a cunoașterii și a progresului tehnologic sunt repere pedagogice fundamentale în cadrul unui sistem de învățământ responsabil, de tip incluziv, de aceea politicile și strategiile naționale trebuie să fie corelate cu obiectivele educaționale.

Din păcate situația economică actuală, limitele financiare, efectele pandemiei și ale crizelor de diferite tipuri generate de aceasta se reflectă și la nivelul posibilităților, al resurselor bugetare ale primăriilor, ale autorităților locale, mai ales în mediul rural.

De la începutul situației pandemice am semnalat accentuarea unor inegalități și discrepanțe în plan educațional, între elevii din mediul rural și urban, dar și existența unor vulnerabilități chiar la nivel urban. Studiul menționat confirmă  prin analize și date statistice aspectele prezentate, cumulul de riscuri și decalaje educaționale,  dar și anticiparea unei crize profunde a sistemului de învățământ, cu efecte grave în timp. Rămâne, astfel, urgența de a aplica unele soluții logice și evidente – finanțarea responsabilă a sistemului, ținând cont de noile probleme și necesități pedagogice, reorganizarea atentă a demersurilor didactice, adaptări curriculare avizate, măsuri sociale, implicit impunerea de cuantumuri minime ale burselor, prin alocarea unui buget suficient în acest sens; de fapt vorbim de viziune și strategii educaționale competente, concepute într-o manieră responsabilă pentru susținerea eficientă a  învățământului românesc", se arată în comunicatul semnat de Camelia Gavrilă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.