Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Camera Deputaților a adoptat tacit 32 de proiecte de legi în 2015

camera deputatilor

În decursul anului 2015, Camera Deputaților a adoptat tacit 32 de proiecte de legi. Dintre acestea 10 au fost respinse definitiv în Senat, 7 sunt în continuare pe agenda Senatului, 5 așteaptă promulgarea sau au fost contestate la Curtea Constituțională.

Conform unei analize Mediafax, printre proiectele adoptate tacit se numără legea care prevede pensii speciale pentru aleșii locali și legea care instituie "pensia de serviciu" pentru auditorii publici externi/controlorii financiari.

Constituția României prevede că, dacă prima Cameră sesizată nu se pronunță asupra unei legi vreme de 45 de zile, atunci aceasta se consideră aprobată tacit. Prevederea constituțională reflectă dorința de a avea o mai mare eficiență a procesului legislativ păstrând, însă, parlamentul bicameral.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.